Maria Magdalena se-ntoarce la Transporturi! Frate, îți vine să ieși cu sapa-n drum!

Maria Magdalena se-ntoarce la Transporturi! Frate, îți vine să ieși cu sapa-n drum!

Maria Magdalena Grigore a fost numită din nou secretar de stat la Transporturi. Pentru că senzația de vomă este mult prea mare am schimbat doar titlul articolului scris anul trecut, la prima numire. Atunci a făcut-o Ponta, acum Grindeanu...

Povestea MODERNĂ a Mariei Magdalena via Ponta-Tăriceanu

Cuplul de siniștri care conduce România, adică Ponta-Tăriceanu, a început anul prin numirea unei fufe la conducerea Ministerului Transporturilor. În funcția de secretar de stat. Este vorba despre cea cunoscută la vârful PNL ca Mădă a lui Carolică. Și apoi ca Mădă a lui Mircică. Adică Maria Magdalena Grigore. Dacă nu am avea o presă controlată în proporție de 90 la sută, această numire ar fi trebuit anulată după cel mult 3 zile! Pentru că ne văităm că nu avem drumuri și autostrăzi dar asistăm impasibili la punerea în fruntea ministerelor a unor prostovani, hoți la drumul mare sau fufe care au rupt saltelele sub niște idioți! 

Această Maria Magdalena Grigore și-a început cariera ca fragedă asistentă a fostului deputat PNL Carol Kovacs ajungând repede vedetă la vârful partidului sub denumirea generică de Mădă a lui Carolică. Fetița de-abia terminase liceul! Numai că soarta lui Mădă a fost la un pas de dezastru. În 2000 Carolică n-a mai intrat în Parlament. A intrat însă noul său protector: Mircea Ciopraga. Iar Mădă a lui Carolică a devenit, peste noapte, Mădă a lui Mircică. Și Mădă a lui Mircică a rămas până în ziua de astăzi. Când Jigodia Națională, la propunerea lui Moș Bășină Ordinară-Tăriceanu, a numit-o secretar de stat la Transporturi. Iar firmele fostului deputat Ciopraga au interese taman pe transporturi!

În ianuarie 2008, blonda Maria Magdalena era numită la doar 27 de ani direct la conducerea Direcţiei Drumuri şi Poduri Bucureşti, iar ministrul de atunci Ludovic Orban, la insistenţele lui Tăriceanu, a pus-o şi administrator la Tarom, deşi tânăra era încă studentă. „Nu trebuie sa te pricepi la aviaţie, la motoare, în Consiliul de Administrare. Pentru aceasta sunt ingineri şi piloţi de aviaţie”, spunea cu acea ocazie Maria Magdalena. Foarte interesantă este şi legătura blondei cu sfera de influenţă a PSD. Potrivit unei declaraţii de avere din 2012, deci în timp ce era deja angajată în Guvern, Maria Magdalena Grigore era economist în cadrul Prodcus SRL. Pentru cei ce nu ştiu, Prodcus SRL este deţinută de Gheorghe Cuşă, finul fostului senator Cătălin Voicu şi interpus în toate afacerile condamnatului pentru corupţie. Este de notorietate faptul că firmele din anturajul lui Voicu, precum Geocor şi Prodcus, au obţinut contracte de milioane de euro pentru deszăpezire şi alte lucrări de drumuri. Coincidenţă sau nu, iată, la una din firmele controlate de Voicu era salariată şi Maria Magdalena Grigore, care ocupa în paralel şi funcţii de conducere în Ministerul Transporturilor.

Blonda de 35 de ani ajunsă din secretară de birou, secretar de stat, deţine două apartamente în Bucureşti (unul de 150 de metri pătraţi, cumpărat în 2012 şi un al doilea de 46 metri pătraţi, achiziţionat în 2010), conduce un bolid de lux, Infiniti, are bijuterii de 15.000 de euro, a împrumutat cu 18.000 de euro pe Elena Geanina Grigore şi are în conturi 100.000 de lei şi peste 36.000 de euro.

Maria Magdalena Grigore a fost numită la Transporturi din poziția de secretar naţional al comisiei TRACECA, înfiinţată pentru coridorul de transport internaţional Europa-Caucaz-Asia.

Cine credeți că este șeful TRACECA? Bineînțeles că fostul deputat Mircea Cepraga!




populare
astăzi

1 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

2 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

3 Foarte interesant!

4 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

5 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA