Dragnea și Vâlcov ne-au ÎNGROPAT! FMI pregătește înrăutățirea estimării privind creșterea economică pentru România!
Dragnea și Vâlcov ne-au ÎNGROPAT! FMI pregătește înrăutățirea estimării privind creșterea economică pentru România! Fondul Monetar Internațional (FMI) se află în proces de revizuire a estimărilor privind creșterea economică a României în acest an și, bazat pe evoluțiile din ultimele luni, va revizui prognoza de creștere economică „către zona de 4-4,5%”, de la 5,1% în prezent, a declarat reprezentantul rezident al FMI pentru România, Alejandro Hajdenberg, relatează Profit.ro .
Guvernul și-a construit bugetul pe o estimare de creștere economică de 5,5%, inclusiv la recenta rectificare bugetară, iar o rată mai redusă de creștere înseamnă venituri mai puține la buget și o probabilitate mai ridicată ca ținta de deficit bugetar să fie depășită.
De ce este important: Revizuirea estimării de creștere economică este un semnal foarte important pentru investitorii de pe piețele financiare internaționale, cei de care depind dobânzile la care se împrumută statul.
Înrăutățirea estimării de creștere economică de la FMI vine într-un moment nepotrivit pentru Guvern, care deja se împrumută la unele dintre cele mai ridicate dobânzi din regiune.
„Estimarea privind creșterea economică, acum de 5,1% pentru anul 2018, a fost bazată pe datele disponibile în luna martie. Suntem în proces de revizuire și prognoza va fi revizuită în octombrie și, bazat pe cei mai recenți indicatori și pe decelerarea economiei din prima parte a anului, vom revizui estimarea noastră de creștere către zona de 4-4,5%, dar asta încă se discută”, a anunțat reprezentantul FMI, la o discuție organizată în București.
Pe termen mediu, FMI vede o decelerare a creșterii economice a României către o rată de 3-3,5% din PIB, estimare care va rămâne probabil neschimbată la revizuirea din octombrie. Inflația va reveni către ținta BNR spre finalul anului, iar deficitul de cont curent se va reduce, a spus acesta. „Pe de altă parte, pentru anul acesta estimăm un deficit bugetar de 3,6% din PIB. Încă analizăm ultimele cifre ale rectificării bugetare, dar suntem preocupați că ținta de 3% va fi ratată”, a spus acesta.
Prezent la același eveniment, economistul șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, care este și președinte al Consiliului Fiscal, a înaintat o prognoză chiar mai pesimistă pentru creșterea economică din acest an.
"Noi (Raiffeisen Bank, n.r.) avem o proiecție de 4,2% în prezent și probabil o vom revizui sub 4%, probabil spre 3,5%. Când discutăm despre proiecții, nimeni nu are dreptate, nu știm ce va fi în viitor, dar proiecția actuală a Guvernului are o probabilitate spre zero", a spus Ionuț Dumitru.
Reprezentantul FMI a punctat și nevoia pentru continuarea reformelor structurale, creșterea eficienței cheltuielilor bugetare și continuarea luptei împotriva corupției, ca fiind necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei. Guvernul a aprobat recent prima rectificare bugetară din acest an, care se bazează pentru veniturile necesare acoperirii cheltuielilor pe o creștere economică de 5,5%.
În pofida lipsei unui aviz primit de la CSAT, Guvernul a aprobat miercuri prima rectificare din acest an a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale. Ministrul Finanțelor Publice a arătat că a fost menținut nivelul de creștere economică de 5,5% prognozat și încadrarea în deficitul de 2,97% din PIB, în contextul unei revizuiri a PIB estimat pentru acest an de la 907,9 la 945 miliarde lei.