CINE e MAHĂRUL care a OCROTIT atâția ani acest PUROI stors acum de DNA?

CINE e MAHĂRUL care a OCROTIT atâția ani acest PUROI stors acum de DNA?

DNA a făcut arestări și face în continuare inculpări la vârful Ministerului Finanțelor. Unii, cum ar fi frații Ion Șerban Dobronăuţeanu și Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu, rămân deocamdată neatinși. În așa numitul Dosar Murfatlar. Se vehiculează cifre amețitoare, rod al unei activități infracționale întinse pe mulți ani de zile. Când totul a fost ținut sub capac. Sursele spun că un mare mahăr a ocrotit în toată această perioadă această mega-țeapă dată statului român. Cine o fi? E cu tic-tac și asta?

* Acest articol a fost publicat de  Comisarul.ro pe 4 august 2015

O firmă cu un singur angajat este pe locul trei în topul celor mai mari datornici. Inspectorii de la Fisc trebuie să recupereze 416 milioane de lei şi au început executare silită, dar şansele să vadă banii sunt extrem de mici. Sediul oficial nu există în realitate, iar la numerele de telefon declarate nu răspunde nimeni. Așa a sunat știrea difuzată pe nemestecate de toată lumea. Doar Digi24 a fost pe la Câlnău, a luat două declarații, a tras două cadre și a prezentat niște date despre evoluția firmei conform datelor oficiale. După care, tăcere. Vă prezentăm adevărul despre această firmă. În spatele căreia sunt niște infractori-interpuși ai unor foști generali ai Securității. Prin firmele lor, din România s-au extras, în ultimii 10 ani, peste 3 miliarde de dolari! DIICOT a făcut, în ultimii doi ani, două descinderi de proporții la sediile acestui IMPERIU al FURTULUI. De fiecare dată s-a așternut tăcerea. O tăcere nu numai suspectă. Ci și frauduloasă.

Evoluţia afacerilor Oana Management

2013

Cifra de afaceri: 4.556 lei

Pierdere: 15.365 lei

2012

Cifra de afaceri: 59.228 lei

Profit: 17.143 lei

2011

Cifra de afaceri: 50.116 lei

Profit: 7.205 lei

2010

Cifra de afaceri: 47.743 lei

Profit: 13.910 lei

sursa: Ministerul Finanţelor

Evoluţia afacerilor Oana Management

2014

Datorii: 1.840.750.367 lei

Cifra de afaceri: 8.975.242 lei

Pierdere: 17.299.984 lei

2013

Datorii: 11.145 lei

Cifra de afaceri: 4.556 lei

Pierdere: 15.365 lei

sursa: Ministerul Finanţelor

Oana Management, în topul datornicilor

martie 2015: 335.754.957 lei, din care TVA: 285.379.164 lei

iulie 2015: 416.823.958 lei, din care TVA: 366.447.986 lei

sursa: ANAF

Ion Șerban Dobronăuţeanu, Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu, George Ivănescu și Cătălin Bucura controlează o reţea de zeci de societăți autohtone şi offshore-uri poziţionate în jurul mărcii Murfatlar, grup care a acumulat o datorie la bugetul public de peste 1,1 miliarde de lei. Murfatlar România, Fermele Murfatlar, Biborțeni, Principal Company, Vitivinicola Basarabi, Hansa Distribution, Euroavipo, United Euro Distribution, Signus Romania Distribution sunt cele mai cunoscute firme controlate de cei patru oameni de afaceri. Toate se află în insolvență sau în faliment şi au ca obiect de activitate producerea, comercializarea şi distribuţia de: băuturi alcoolice, sucuri, apă minerală, mezeluri şi ţigări.

Puterea acestui grup de afacerişti puţin cunoscuţi publicului reiese cel mai bine din enumerarea pe scurt a mărcilor deţinute de societăţile pe care le controlează sau le-au deţinut:

Murfatlar (vin), Babanul (vin de masă), Cetera (vin), Hanul Ars (spirtoasă albă), Unirea (spirtoasă), Sankt-Petersburg (vodka), Patriot (spirtoasă albă), Minard (spirtoasă colorat), Bitter Mamaia, Zaraza Vinars, Bartender’s (gin), Biborțeni (apă minerală), Valea Brazilor (apă minerală), Frizzi (suc), Răcorel (suc), Frutta (suc), Bibo (suc), Limo (suc), Salonta (mezeluri) și Matache Măcelaru (vândut între timp, în 2011, la Cris-Tim).

 „Rețeaua Murfatlar”

Mare parte dintre societăţi au sediul social sau puncte de lucru pe platforma Euroavipo, fostul Vinalcool Buzău, din comuna Poşta Câlnău, la 125 de km de centrul Bucureştiului. 

Ion Șerban Dobronăuţeanu, Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu, George Ivănescu și Cătălin Bucura au manevrat datorii de peste 250 de milioane de euro în rețeaua firmelor controlate.
Totalul datoriilor se ridică la 1.115,6 de milioane de lei. 

Acţionari: Murfatlar: Euroavipo Poşta Câlnău (41,9%) – reprezentata de Cătălin Bucura, Euro Trade Invest Poșta Calnau (0,13%) – reprezentata de Ion Şerban Dobronăuţeanu, Vitinicola Basarabi SA (19,04%).

Compania de Supraveghere IG srl – 208 milioane de lei

Acţionarul unic al firmei la data cererii insolvenței: George Ivănescu.

Vitivinicola Basarabi SA – 95 milioane de lei

Sursa: Vitivinicola, Buletinul de Insolvență, datorii de 95 de milioane la anaf, pag 20
Acţionarii firmei: George Ivănescu, Cătălin Bucura, fraţii Dobronăuţeanu, European Wine Enterprise SA, Asociaţia Agricolă Isagri şi SIF Transilvania. Prin firmă au mai trecut Bighouse Management Limited din Insulele Virgine şi Cogan Overseas Limited tot din Insulele Virgine (reprezentate de avocata Rodica Galiceanu), dar şi firma Animalex, din care a făcut parte şi Mihaela Maria Ciuciureanu împreună cu soţul său, Claudiu. Aceasta este secretar general în Ministerul Agriculturii, iar între martie şi aprilie a fost chiar demnitar cu funcția de secretar general în minister. Din averea sa, conform declaraţiei publicate, amintim de vila în Florida, casele de locuit în Prahova, conturile de 250.000 de dolari în Statele Unite şi bijuteriile de 75.000 de euro. Soţul secretarul general adjunct este un partener de afaceri al grupului Murfatlar.

Euro Trade Invest SA– 2,3 milioane de lei, recunoscute la procedura de insolvenţă

Acţionari: George Ivănescu, Cătălin Bucura, fraţii Dobronăuţeanu, Nicolae Mermeze şi Gheorghe Zlotea.

Oana Management – cu 336 milioane de lei

Sursa: lista mari datornici ANAF, Oana Management

Acţionari: Cătălin Vasilescu (95%) și George Vrînceanu (5%). Cei doi sunt interpuşi ai afaceriştilor de la Murfatlar, aceştia apărând şi în alte firme ale grupului. Spre exemplu, Vasilescu apare la Biborţeni, Hansa, Global Engineering şi Romdrinks Eurotrade.

Platforma Euravipo este localizată pe locul fostei fabrici de alcool din comuna Poșta Câlnău
Visteria Industries – 18 milioane de lei, recunoscute în procedura de insolvență

Acţionari: Viorel Potîrniche şi Cătălin Bucura. Viorel Potîrniche este și director la Murfatlar.

Sped Productie Grup – 0,8 milioane de lei, recunscute în procedura de insolvenţă

Acţionarul este offshore-ul Lopas Ansvalt din Lichenstein, iar sediul firmei este tot în Poşta Câlnău.

Signus România Distribution – 1,5 milioane de lei

Acţionari sunt Vitivinicola Basarabi, Animalex srl, Jura International Corp, Bighouse Management ltd, Evanston Industries ltd, Cogan Overseas ltd (offshore-uri din Insule Virgine Britanice, reprezentate de Rodica Galiceanu). Consiliul de administraţie este condus de Dante’s Management (firmă reprezentată de Cătălin Bucura), Ruxandra Toader şi Liliana Ionescu, ultima fiind angajată la Murfatlar.

Biborţeni (rebotezată Aqua-Nat Prod&Distrib SA) – 1 milion de lei, recunoscute în procedura de insolvenţă

Acţionari: European Land Investments, Racemosum Associated SA, Cătălin Vasilescu, Gheorghe Zoltea și Nicolae Marcel Mermeze.

Sursa: Murfatlar, Buletinul Insolventei
United Euro Distribution SA – 24 milioane de lei: 10 milioane recunoscute la insolvenţă şi 14 milioane de lei, suspiciune evaziune prin neplata TVA la un contract cu o firmă din Bulgaria.

Acţionarii sunt Signus România Distribution şi cei patru oameni de afaceri: Ivănescu, Bucura şi fraţii Dobronăuţeanu.

Euroavipo SA – 235 milioane de lei: 2 milioane de lei recunoscute în procesul de insolvenţă, 27 milioane de lei solicitate de Direcţia Judeţeană de Finanţe Buzău şi 206 milioane de lei ca TVA cerut de Direcţia Finanţelor Publice Galaţi.

Acţionari: Emanuel Dobronăuţeanu – 31,89%, Maria Ivănescu – 33,53% și alte persoane fizice – 34,58%. Administratorul special este Cătălin Bucura.

Sursa: Hecta Viticol, Buletinul Insolvenței, datorii de 184 milioane de lei, pag 7
Hecta Viticol – 184 milioane de lei, descoperite de controalele ANAF.

Acţionari: sunt Cornel Potîrniche, directorul Murfatlar, şi Fănel Anghelescu. Administratorul unic al firmei, a fost până anul trecut Georges Ivănescu, sediul firmei fiind tot în Poşta Câlnău.

Ce am prezentat acum sunt doar câteva mici exemple. În ultimii 10 ani este imposibil, dacă priviți cu atenție la numele firmelor, să nu vă aduceți aminte de reclamele la produsele acestor firme. De aceea tac toți, sau aproape toți din așa-zisa presă. Aproape toți sunt mânjiți. Despre autoritățile statului ce să mai vorbim, dacă DIICOT a făcut două mari percheziții și nu s-a întâmplat nimic? Securiștii din spate sunt mult mai puternici, cu siguranță...

Întrebări la care STATUL ROMÂN ar trebui să răspundă

1. Care este datoria REALĂ pe care acest grup de firme o are la bugetul de stat?

2. O mare parte din datoriile societăților Oana Management și Hecta Vitinicol au fost acumulate după transferul unor datorii în urma unor fuziuni. De ce s-au realizat aceste acțiuni, în urma cărora datorii de sute de milioane au ajuns la firme de la care nu se poate recupera mai nimic? Cine din STATUL ROMÂN a permis aceste lucruri? Ce au păzit SERVICIILE SECRETE?

3. Potrivit datelor publice, comitetul de creditori al Murfatlar este format din firme controlate de persoane care controleaza și Murfatlar. Cine a pemis așa ceva?

4. Grupul de firme din jurul Murfatlar sau Cătălin Bucura, George Ivănescu, Ion Șerban Dobronăuțeanu și Emanuel-Corneliu Dobrănăuțeanu au vreo calitate procesuală sau au dat declarații la DIICOT și/sau DNA în cauze care vizează activitatea grupului de societăți?

5. DIICOT a realizat cel puțin două percheziții la sediile grupului denumit Murfatlar în ultimii ani, care a fost scopul și rezultatul acestora? Ne spune și nouă, proștilor plătitori de taxe, ceva?

6. Direcțiile de Finanțe și ANAF (structura centrală) au depistat nereguli în legatură cu grupul de firme denumit Murfatlar: cerere de returnare de TVA de 166 de milioane de lei fără scop, suspiciuni de evaziune la transferul unor debite în cadrul grupului care nu erau și înregistrate fiscal, faptul că insolvențele firmelor ar fi controlate de aceeași familie de lichidatori, etc. Cum se explică LIPSA de REACȚIE a AUTORITĂȚILOR CENTRALE?

7. Care este returnarea de TVA de care s-a bucurat grupul de firme Murfatlar sau numai Murfatlar Romania SA în ultimul DECENIU?










populare
astăzi

1 E oficial că se putea mai rău, a rămas candidat Căcărău...

2 VIDEO Câtă nesimțire! / Bolojane, te-ai văzut cu sacii în căruță și-ai început să-ți arăți caracterul?

3 Iftime l-a mirosit pe Bolojan? / Prima demisie de la vârful PNL după formarea Coaliției cu PSD-UDMR și minorități

4 Voi ați citit ce scriu prestigioase publicații occidentale despre decizia CCR de anulare a prezidențialelor în România?

5 Foarte interesante amănunte...