„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate”, scria ziaristul Mihai Eminescu în urmă cu peste 130 de ani, atât de actual și astăzi.
„Nu ne aducem aminte ca în vreo epocă România să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un guvern dușman intereselor și cerințelor ei. Pentru întâia dată ni se întâmpla ca guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea și pretențiile ei zdrobitoare“...

Am citat un pasaj dintr-un articol publicat de ziaristul Eminescu acum mai bine de un secol, in 1878. De atunci, vedem limpede, situația nu s-a schimbat în niciun fel. Necontenit, la cârma statului român s-au aflat numai guverne alcătuite din komisari, evropeni, sau sovietici, cu toții reprezentanți ai intereselor internaționale anticreștine și antiromânești, personaje corupte, haite de nemernici și ticăloși puși pe jaf și căpătuiala.
Eminescu a practicat o publicistică în care se îmbină eroismul adevărului integral cu angajamentul radical fata de misiunea și imperativele istorice ale spațiului românesc.

Investigațiile, anchetele și analizele sale de presă, atât de actuale și astăzi, au iritat în așa măsură clasa politică ticăloasă, au deranjat atâtea interese ale liftelor străine încât într-un final de aici i s-a tras moartea.

În urmă cu exact nouă ani, tot într-o zi de 15 ianuarie, lansam o campanie de presă dedicată elucidării circumstanțelor lichidării lui Eminescu, colegul nostru cu mult mai inteligent, mai talentat și mai curajos.
O parte a breslei jurnalistice românești s-a mobilizat pentru redescoperirea și proiectarea în conștiința publică a muncii de ziarist desfășurate de Mihai Eminescu. Tema lichidării jurnalistului incomod a devenit - în cei opt ani care au trecut de atunci - cunoscută la o scară mult mai mare decât în trecut, în mare parte datorită mediului online.
Câțiva mari profesori și oameni de cultură care și-au dedicat o parte din viața adâncirii „Dosarului Eminescu“ au susținut demersurile jurnalistice. S-au implicat profesorii Nae Georgescu, Teodor Codreanu, Constantin Barbu, Ilie Bădescu și regretatul Mihai Ungheanu, pentru a numi doar câțiva dintre cei mai cunoscuți profesori universitari care au oferit jurnaliștilor linii de cercetare, documente inedite și au susținut armătura științifică a materialelor de presă.

Astăzi, s-a risipit – ca urmare a eforturilor profesorilor și jurnaliștilor care s-au implicat în analiza „Dosarului Eminescu“ o bună parte din valul de minciuni, intoxicări și dezinformări țesut de detractori veniți din tenebrele catacombelor ideologice ce au încercat să-l împingă pe Eminescu la o periferie a istoriei și culturii românești.

„O tentativă demolatoare colectivă, dar care își are originea într-un centru ideocratic comun, și care a forțat schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanțe culturale, literare și politice cu platformă de audiență cum ar fi criticul literar și amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunțarea omologării naționale a lui Emi­nescu.
Dezavuare, demitizare, re­con­siderare, negație sunt noii vectori normativi ai discursului „oficial“ despre Eminescu.

Corupția, veninul societății românești

O haită de lepre, străini veșnic nesătui puși pe furat, pe jefuit, au tot ucis elita românească, au tot parazitat acest popor ce suferă de exces de toleranță la flegmă. Cancerul nu este de azi de ieri și temele despre care scria Eminescu acum peste un secol sunt neschimbate în conținut și astăzi. Puțină lume cunoaște calitatea de ziarist de investigații, de comentator acid, cu atitudine, a lui Eminescu. Observațiile sale sunt însă cumplit de actuale și astăzi: „corupția e mijlocul cel mai lesnicios de trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire ... contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la muncă, totul de la tertip și de la apucătură...
Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate…. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază… contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.“

Într-o introducere la publicistica eminesciană realizată de profesorul George Ene am găsit o parte din cazuistica marii corupții politice și economice, denunțate în Timpul, de către ziaristul Eminescu:

„– Atribuirea concesiunii con­strucției căii ferate Roman-Galați-Brăila-Buzău-București-Pitești-Craiova-Vârciorova consorțiului german Stroussberg, în condiții dezastruoase pentru statul român, prin coruperea unor politicieni și implicarea principelui Carol I, la presiunile unor cercuri politice și financiare din Germania, grupate în jurul cancelarului Bismarck (contractul, nefinalizat, s-a soldat cu o adevărată tutelă impusă de acționarii străini asupra finanțelor țării, cu estorcarea de fonduri și imixtiunea gravă în treburile interne);

– Afacerea Warszawsky-Mihălescu, soldată cu favorizarea întreprinzătorului străin, cu ocazia efectuării de rechiziții și transporturi pentru armata rusă, în detrimentul a zeci de mii de țărani;

– Neînregistrarea în documentele oficiale a sumei de opt milioane ruble, primite de la guvernul rus în timpul războiului din 1877-1878, bani despre care s-a aflat ulterior ca urmare a unor demersuri ale cancelariei de la Petersburg;

– Favorizarea de către ministrul Justiției, D. Geani, a antreprenorilor Schönfeld și Fieldermann în obținerea, din partea statului român, a unei despăgubiri de un milion de lei pentru pretinse daune;

– Coruperea unor magistrați români de către concesionarul Ward, concomitent cu exercitarea de influențe externe, prin care străinul a obținut restituirea unei garanții de 300.000 franci, confiscate legal de autorități;

– Răscumpărarea, prin intermediul fostului diplomat englez E. Grant, cumnat al lui C.A. Rosetti, a căii ferate Cernavodă-Constanța, în regim de supraevaluare (șaisprezece milioane față de prețul inițial de nouă milioane lei), în condițiile în care politicianul îndeplinea funcția de ministru de Interne;

– Încheierea unei convenții dezavantajoase între E. Costinescu, senator și director în B.N.R., și bancherul J. Landau privind răscumpărarea unui tronson feroviar, în urma căruia statul român a fost obligat la plata a peste trei milioane de franci de către Curtea Supremă Comercială din Lipsca;

– Deturnarea a 83.000 franci de către un funcționar al Ministerului de Finanțe (George Bilcescu, fratele directorului Băncii Naționale), care a fost achitat sub motiv că era numit provizoriu în funcție și că în această situație nu era necesară depunerea de garanții financiare;

– Câștigarea, prin manopere frauduloase de către deputatul Gr. Eliad a concesiunii construcției cheiului Brăila și cedarea ulterioară a afacerii către Societatea Financiară care, nerespectând proiectul și calitatea materialelor de construcție prevăzute, a compromis lucrarea, păgubind statul român cu circa 1.780.000 lei (nu a fost încasată nici garanția de 930.000 lei, convenită cu antreprenorul, din cauza unor aranjamente politice);

– Specularea averii statului la bursă, prin cumpărarea de acțiuni, în regim de supraevaluare (de trei ori față de valoarea pe piața de capital);

– Încheierea de către senatorul g-ral Gh. Slăniceanu a unor contracte one­roase cu întreprinzătorul E. Rosenthal, privind aprovizionarea armatei cu furnituri și furaje pentru unități din Dobrogea (trimis în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, politicianul a fost achitat la intervenția prim-ministrului);

- Perfectarea de către ministeriatul Ghica-Mavrogheni a unui împrumut dezavantajos de la firma Oppenheim, pentru plata datoriei externe a României, din 31.610.510 franci primindu-se efectiv 18.500.000 franci.“
Corupția aparatului politic parazitar nu s-a diminuat de atunci, dimpotrivă, căpușele s-au înmulțit. Ziariști ca Eminescu, care să-și asume răspicat rostirea adevărului despre cei ajunși la putere nu prea se găsesc astăzi.

Nu cu multă vreme înainte de a fi lichidat, Eminescu își făcea un sumar amar al muncii sale de jurnalist, ce seamănă până la identitate cu sumarul vieților noastre de jurnaliști, de acum. A unora dintre ziariști. Din păcate nu avem nimic nou de adăugat, nespus încă de Eminescu: „... poporul se zbate fără putere, jumulit și esploatat într-un mod neomenos de către o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar“...              

  George Roncea/Curentul

Distribuie Distribuie Comentarii