SENZAŢIONAL/Proasta lu' Ponta, fata unui fost securist care a fost coleg cu Voiculescu şi care este vecin cu Năstase la Cornu

SENZAŢIONAL/Proasta lu' Ponta, fata unui fost securist care a fost coleg cu Voiculescu şi care este vecin cu Năstase la Cornu

Acum se vede de ce se plimba, cu cafeaua în mână, pe lângă sediul Guvernului, în decembrie 2012, la scurt timp după alegeri, harvardeza Ioana Petrescu. Şi de ce a ajuns ministru această dobitoacă tupeistă. Şi de ce, după incidentul MTO, când tot omul de bun-simţ credea că a căzut victima lui Ponta, şi că ea nu este aşa, s-a dus cu tupeu la Antena3, unde s-a purtat ca o nesimţită. Tatăl acestei I. Petrescu este  un fost securist din comerţul exterior, cel mai probabil coleg cu Dan Voiculescu. Şi nu cum a minţit ea în interviul pentru The One. ”L-am cunoscut pe domnul Ponta in Washington, în 2012, in cadrul unei intalniri cu economisti de la American Enterprise Institute, unde eu lucram. De atunci am ramas in relatii de colaborare, chiar daca multe fraze ale mele incepeau cu: <> . Am tinut asadar legatura, mai dadeam ceva sfaturi, fara sa fiu platita, dar realizam ca nu este posibil sa fac lucrurile pe intreg, de la distanţa. Chiar în decembrie 2012, dupa alegeri, venita în tara, m-am plimbat pe langa Palatul Victoria, cu o cafea în mana, si ma gândeam: <>. Nu m-am decis pana in iunie, cand stiam clar ca vreau sa fiu consilier de stat. Acesta era planul pentru un an, dar s-a schimbat odata cu oferta de ministru, asa ca mi-am înghetat doi ani universitari la Marryland, unde predam, si m-am angajat la ceva care incepe încet, incet, sa se miste”, a povestit pentru revista “The One”, Ioana Petrescu.

Dar această proastă a ajuns ministru pentru că părinţii ei sunt vecinii lui Adrian Năstase de la Cornu. Cei care ştiu tot despre ce s-a adus şi scos de acolo. Şi oamenii cu care familia Năstase mai bea o cafea din când în când. Asta pentru că, în ultimii ani Adrian a fost deţinut politic, prin puşcării.

Familia ministrului Ioana Petrescu, în bune relații cu Adrian Năstase

Casa din comuna Cornu a ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu se află la doar doi paşi de cea a lui Adrian Năstase. Aceeaşi apropiere strânsă există însă şi între cele două familii. Mai mulţi consilieri locali susţin că legătura apropiată dintre tatăl Ioanei Petrescu şi fostul premier, i-ar fi adus acesteia nici mai mult nici mai puţin decât fotoliul de ministru.

 Unul dintre consilierii locali spune că locuinţa din comuna Cornu a familiei ministrului Finanţelor se învecinează cu vila fostului premier, proaspăt eliberat din închisoare, iar cele două familii au avut întotdeauna o relaţie strânsă, de prietenie. Din care, câştigătoare, ar fi ieşit Ioana Petrescu, şcolită peste hotare şi ajunsă demnitar la o vârstă fragedă.

„A copilarit la Cornu (...). Părinţii ei locuiesc aici, ea vine din când în când la această casă. Ea a plecat cu părinţii la Bucureşti şi de acolo a plecat către SUA unde şi-a făcut studiile. Sunt vecini, vă daţi seama dacă tatăl ei s-a dus la Adrian Năstase şi i-a spus că am o fată deşteaptă, acesta i-a spus adu-o la mine”, a dezvăluit consilierul local Ştefan Cârciu pentru voxpublica.

Spusele sale sunt întărite de alt consilier local din Cornu.

"Şi eu ştiu faptul că domnişoara Petrescu a ajuns ministru al finanţelor pentru că tatăl domniei sale are o relaţie specială cu Adrian Năstase. Ei doi au propulsat-o la conducerea Ministerului Finanţelor Publice”, a explicat acesta.

Varianta oficială oferită de Ioana Petrescu a fost că l-a cunoscut pe premierul Victor Ponta în 2012 şi că a ajuns ministru al Finanţelor după o alegere dificilă între Washington şi Bucureşti. Variantă contrazisă în schimb de voci din lumea politică locală, care susţin ferm că tatăl actualului ministru al finanţelor este un apropiat al lui Adrian Năstase.

De altfel, casa în care locuiesc tatăl şi mama Ioanei Petrescu se află la doar o aruncătură de băţ de cea a fostului premier. O vilă cu etaj şi balcon, un gard de piatră de râu cu grilaj de fier forjat şi termopane, care se află momentan în renovare, lucrări pentru care edilul comunei susţine că familia Petrescu nu deţine autorizaţie.

Dacă majoritatea localnicilor pot să spună cu uşurinţă de unde începe şi unde se termină moşia lui Năstase, familia Petrescu a ieşit însă mai puţin evidenţă. Tatăl actualului ministru al Finanţelor Publice este o enigmă pentru localnici. Cei mai mulţi dintre localnici şi consilierii locali par să nu-l cunoască.

Potrivit unor surse, tatăl Ioanei Petrescu a lucrat cu fondatorul PC, Dan Voiculescu până în 1989, în domeniul comerţului exterior.

Familia Ioanei Petrescu a locuit o perioadă la Breaza, actualul ministru fiind de altfel născută în această localitate. După pensionare, părinţii săi s-au retras la Cornu, în casa bunicilor Ioanei Petrescu.

Iar dezvăluirile vor continua.

Citiţi şi:

http://www.comisarul.ro/politic/afacerea-intralot-loteria-romana/cum-ia-ponta-comi_119817.html&hl=contractul%20intralot


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri