(2)Remus Truică, trezorierul personal al Danei Năstase/Sumele tranzacţionate sunt fabuloase/Dana Năstase apare în documentele americane furnizate DNA ca fiind ,,Naşa Mare''

(2)Remus Truică, trezorierul personal al Danei Năstase/Sumele tranzacţionate sunt fabuloase/Dana Năstase apare în documentele americane furnizate DNA ca fiind ,,Naşa Mare''

Aparent, după înlăturare lui Remus Truică din Guvern, acest personaj a trecut aproape neobservat în peisajul public românesc. Cineva a avut însă grijă ca petrecerea exorbitantă organizată de Truică în 2010 să explodeze în presă. În acest fel, după 6 ani în care el şi Naşa Mare, aşa cum este numită Dana Năstase în documentele furnizate de oficialităţile americane procurorilor DNA, şi-au văzut liniştiţi de afaceri, au apărut problemele. Brusc, începând cu a doua jumătate a anului 2011, când evoluţia relaţiilor dintre soţii Truică părea să arunce în aer nu o căsnicie ci o întreagă familie politică, toate afacerile au fost închise. Fosta soţie a lui Truică, Ioana, ameninţa cu darea în gât a tuturor. Mai întâi a fost cumpărată tăcerea Ioanei, căreia i s-a dat suma de 17 milioane de dolari cash, plus o casă de lux. De-abia apoi s-a trecut la faza următoare. Asta însemnând lichidarea celor două off-shore-uri prin care se derulau operaţiuni, vânzarea unor importante pachete de acţiuni de deţinute la companii străine etc, etc... Suma rezultată din aceste operaţiuni, spun sursele care au avut acces la documentele furnizate de procurorii americani care au investigat Microsoft în SUA,  este de peste 270 milioane de dolari. 

Celor care se îndoiesc de veridicitatea acestor date, le reamintim că, în anul 2011, Truică spunea cu nonşalanţă că, dacă este nevoie, va vinde iahtul de 7 milioane de euro, care purta numele de Ioana. Acest iaht era doar un amărât de bun dintr-o avere fabuloasă. Pentru că nimeni nu bagă 7 milioane într-un iaht, care de a doua zi costă deja doar 6,5 când are o avere de doar 8 milioane. Oameni buni, vobim de unul care n-a avut, în viaţa lui, ca angajaţi, pe bune, decât pe vânzătoarea de la magazinul cu de toate de la parterul casei nevestei şi pe cei doi băieţi care s-au ocupat de internet-cafe. Lucrurile care vor rezulta din ancheta derulată acum pe teritoriul României, în baza unor cercetări efectuate deja de procurorii americani, vor fi incredibile.

Iată editorialul scris de Cristian Tudor Popescu în 2010, intitulat Garnitură de porc, după evenimentul de la Snagov

Garnitură la porc

Peste un metru a sărit de fund în sus dl. Adrian Năstase în faţa următoarei fraze a subsemnatului: "Dl. Năstase a pierdut alegerile deoarece a reuşit să le comunice românilor sentimentul acut că e atât de hulpav încât nu le dă şi lor ceva din ce a furat". Este exact înălţimea la care sărea premierul când citea, prin 2003-2004, anchete în Adevărul cu privire la megapotlogăriile d-lui Remus Truică, şeful său de cabinet. Sau despre cei având funcţia de prieteni ai primului ministru, d-nii Bittner şi Petrache.

Dl. Truică tocmai a împlinit 40 de ani, dintre care mulţi de rodnică activitate. Are nenumărate proprietăţi imobiliare, o vilă-palat şi un iaht în România, altă vilă şi alt iaht în Caraibe, conduce un automobil valorând sute de mii de euro. Pe când era prim-sfetnic al premierului Năstase (social-democrat) a făcut o nuntă de 40.000 de euro pentru a fi bineplăcută lui D-zeu unirea sa cu o creştină, la 6 ani după cununia civilă. Mirii au descins pe peluza din faţa Palatului Snagov dintr-o limuzină albă, înconjurată de 6 călăreţi, tot în alb, în prezenţa întregului cabinet Năstase (social-democrat). Casă de piatră.

Acum, cu prilejul Zilei de Naştere a Domnului Remus Truică, 80.000 de euro a fost numai onorariul Patriciei Kaas, invitată la petrecerea de la Snagov. Desfăşurată probabil pe cele 10 ha smulse ilegal de dl. Truică în 2003 din pădurea seculară de stejari a Snagovului. Porcii cu mărul în gură şi berbecuţii la proţap au bucurat inimaţul sutelor de meseni, între care şi megieşi din Caraibe ai sărbătoritului.

Lux porcesc, neruşinare, sfidare, batjocură? Pesemne că acestea sunt cuvintele care vă trec prin minte, cititori ai Gândului, între care mulţi nu ştiţi cum o s-o mai duceţi până la toamnă. Subsemnatul sunt de altă părere: cred că e vorba de o bucurie pură, omenească pe care o încearcă acest fost stâlp social-democrat (şi actual, de vreme ce i-au fost alături d-nii M. Şpagă, M. Mitrea şi E. Bejinariu), în clipa de faţă cuplat cu consilieri ai lui Tăriceanu. Este bucuria cuceritorilor mongoli de a scuipa sau urina în gura populaţiei supuse, înşirată pe două rânduri. Vă dezgustă, vă îngrozeşte faptul că acest individ poate să facă aşa ceva în plină nenorocire a României?

Dacă da, n-aţi înţeles nimic, pentru că tocmai acum e purcelul de lapte mai dulce şi bluesul mademoisellei Kaas mai alinător, când alţii nu ştiu ce vor pune mâine pe masă. Românul cu occiputul gros are, spre deosebire de avuţii de pe alte meleaguri, ca garnitură preferată la friptură foamea şi suferinţa celor din jur. Atunci se simte el ghiftuit sufleteşte, împlinit, întemeietor de dinastie, are sentimentul că n-a trăit degeaba, ca Michelangelo după ce a sfârşit de pictat Capela Sixtină. Fără umilirea celorlalţi, marea crăpelniţă ar fi mult mai ştearsă, dl. Truică şi ai săi s-ar mulţumi să bage în ei melancolici şi fără chef.
În plină bezmeticeală guvernamentală criminală a PDL-ului lui T. Băsescu, aniversarea d-lui Truică vine să ne amintească, dacă am uitat cumva, ce înseamnă social-democraţia lui A. Năstase. Cele două feţe ale aceluiaşi demon, între care mă simţeam prins în 2004, sunt tot acolo.

Citeşte şi:

http://www.comisarul.ro/politic/(1)toata-lumea-se-intreba-de-unde-are-remus-truica_133961.html



populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Sondaj INSOMAR cu trei zile înainte de primul tur al prezidențialelor