Un sat din Republica Moldova ameninţă cu un referendum pentru a trece sub jurisdicţia Transnistriei

Un sat din Republica Moldova ameninţă cu un referendum pentru a trece sub jurisdicţia Transnistriei

Un sat din Republica Moldova ameninţă cu un referendum pentru a trece sub jurisdicţia Transnistriei

Câteva sute de persoane au protestat la Doroţcaia, cerând acces la terenurile agricole pe care le deţin în regiune şi controlate de forţele regimului separatist transnistrean.

Potrivit UNIMEDIA, protestatarii s-au pronunţat în favoarea organizării unui referendum privind trecerea localităţii sub jurisdicţia administraţiei separatiste de la Tiraspol şi, de asemenea, şi-au exprimat, nemulţumirea în legătură cu pensiile mici şi taxele ridicate pentru locuitorii din sat.

Chişinăul a criticat iniţiativa şi a sugerat că acţiunea este susţinută de Tiraspol, pentru a amplifica tensiunile din regiune. "Aspectul respectiv este utilizat pentru a convoca anumite reuniuni ale unei părţi a locuitorilor din Doroţcaia pentru a genera anumite mişcări în direcţia Tiraspolului. Considerăm că sunt acţiuni ilegale, care nu pot avea loc", a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

Protestul are loc în condiţiile în care Chişinăul şi Tiraspol discută pe tema accesului la terenurile agricole din regiune, însă fără succes. Cele două părţi au încheiat în 2006 un acord în acest sens, însă administraţia separatistă de la Tiraspolul doreşte modificarea documentului, iar, în absenţa unei înţelegeri cu autorităţile de la Chişinău, a blocat accesul locuitorilor la proprietăţile situate la est de zona Tiraspol - Camenca.

Organizatorii protestului au anunţat organizarea unei noi manifestaţii la 10 aprilie. Potrivit autorităţilor locale, în Doroţcaia locuiesc aproximativ 3.600 de persoane.

Ministrul de Interne al R. Moldova, Dorin Recean, s-a aflat sâmbătă într-o vizită în zonă.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi reprezentantul politic al Tiraspolului pentru reglementarea conflictului transnistrean, Nina Ştanski, au discutat luni, într-o întâlnire în oraşul Bender despre problema accesului locuitorilor din Dubăsari la terenurile agricole.

Tiraspolul a anunţat însă la finalul întâlnirii de la Bender că doreşte suspendarea negocierilor în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean, programată pentru 11-12 aprilie la Viena. Administraţia separatistă transnistreană s-a arătat nemulţumită de prevederile politicii bugetar-fiscale pentru 2014, prin care firmele din stânga Nistrului sunt obligate să plătească accize pentru mărfurile din regiune.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 VIDEO O fază care merită văzută...

2 Fraților, când citești cifrele astea despre Armata Rusiei te ia cu fiori. Sălbaticii ar trece prin Europa ca printr-o turmă de miei...

3 Reacția femeii plimbată în lesă, în patru labe, la gala grotească de lupte RXF, în uralele a 5.000 de spectatori

4 VIDEO „Nu mă așteptam” / Surpriza de pe Autostrada Moldovei. Se va deschide un tronson de 36 de km care i-a luat prin surprindere și pe experți

5 Unde vor ataca rușii în cazul declanșării unui nou razboi mondial. Zonele vulnerabile din Europa