Rusia revine definitiv la ora de iarnă

Rusia revine definitiv la ora de iarnă

Rusia va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică în mod permanent la ora de iarnă, punând capăt unei experienţe de trei ani în care ţara a funcţionat tot timpul anului după ora de vară.

Rusia se întoarce şi la modelul cu 11 fusuri orare pentru teritoriul său care se întinde din Kamceatka, în Pacific, până în enclava Kaliningrad, la frontiera Uniunii Europene, după ce acesta fusese redus la nouă fusuri orare de fostul preşedinte Dmitri Medvedev.

Una dintre principalele reforme ale lui Medvedev a fost ca ţara să treacă permanent la ora de vară (GMT+4) în 2011, pe baza ideii că schimbarea orei este dăunătoare pentru ritmul biologic al oamenilor.

Această schimbare a provocat totuşi un val de nemulţumiri, mulţi ruşi fiind reticenţi în a se trezi cu o oră mai devreme în sumbrele dimineţi de iarnă.

În iulie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care pune capăt acestui sistem şi prevede revenirea la ora de iarnă (GMT+3) în mod permanent.

Problema orei şi a fusurilor orare rămâne una spinoasă pentru fosta URSS.

Crimeea a trecut la ora Moscovei în martie, la scurt timp după alipirea sa la Rusia, renunţând astfel la ora ucraineană.

Belarusul a urmat exemplul Moscovei şi a trecut la ora de vară permanentă în 2011, dar preşedintele Aleksandr Lukaşenko a refuzat acum să treacă la ora de iarnă.

Ucraina a optat pentru două orare, de vară şi de iarnă.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 „Să vă fie rușine! Mori de foame sau ce?” / O rusoaică de lângă Belgorod a surprins forțele armate ruse în timp ce îi jefuiau casa

2 „Doamne-ajută să nu-mi iau nicio țeapă!” / Experiența spirituală trăită de Mircea Bravo la Eforie Nord

3 Asta e Rusia, oameni buni... Un fost prizonier de război ucrainean descrie torturile la care a fost supus timp de aproape doi ani în închisorile din c…

4 Bărbat din Cluj, păcălit prin „metoda șmen”. A rămas fără 2.000 de euro după ce un necunoscut l-a abordat pe stradă, în plină zi

5 „Ați vrut agitație? / Iat-o!” Cum au complotat ofițeri FSB ca să semene discordie în Statele Unite