Edgars Rinkevics: Letonia, ca întreaga UE, nu recunoaște anexarea Crimeii (interviu)
Letonia consideră că 2014 a fost un an îngrozitor pentru securitatea europeană și noi, la fel ca întreaga Uniune Europeană (UE), nu recunoaștem anexarea Crimeii, a declarat șeful diplomației letone Edgars Rinkevics, într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant, la finalul întrevederii avute luni, la Moscova, cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Potrivit lui Edgars Rinkevics, în relațiile UE-Rusia multe vor depinde de modul în care va evolua situația din estul Ucrainei și mai ales în cazul Crimeii. 'Știm că Rusia consideră această problemă ca fiind încheiată și, cred eu, divergențele noastre se vor menține multă vreme, deoarece aceasta este o poziție principială pentru ambele părți', a subliniat șeful diplomației letone.
În opinia lui Rinkevics, lucrurile au ajuns la acea limită de unde începe ceea ce poate fi numit 'conflict înghețat': 'aceasta este deja pentru mult timp și trebuie să ținem cont de asta', a spus ministrul leton. 'Din partea UE a fost deja luată decizia pe marginea unui complex întreg de acțiuni în cadrul politicii de nerecunoaștere a anexării Crimeii. Orice negociere pe marginea acestei probleme poate începe doar în baza principiilor de recunoaștere a integrității teritoriale a Ucrainei', a subliniat Edgars Rinkevics.
Întrebat de Kommersant cu privire la inițiativa Letoniei de a înființa, la nivelul UE, un post de televiziune în limba rusă, ministrul leton a precizat că inițiativa a primit deja sprijinul Estoniei, Lituaniei, Marii Britanii și Danemarcei.
'Vreau să subliniez că nu consider acest post ca pe o sursă de contrapropagandă continuă. Chezășia faptului că vor fi prezentate puncte de opinie diferite trebuie să o constituie politica redacțională independentă. Este necesar să ne concentrăm pe prezentarea faptelor, fără comentarii și contrapropagandă, fără emoții și atenuări — cu toate că eu înțeleg că jurnaliștii nu reușesc întotdeauna să evite opiniile personale', a mai spus ministrul leton.
AGERPRES