Peste 3,5 milioane de euro pentru șomerii de la Câmpia Turzii Victoria unui tânăr europarlamentar

Peste 3,5 milioane de euro pentru șomerii de la Câmpia Turzii Victoria unui tânăr europarlamentar

Siegfried Mureșan, membru al PMP, a fost raportor la inițiativa privind sprijinirea disponibilizaților de la Combinatul Mechel.

Parlamentul European, reunit în ședință plenară, a aprobat ieri raportul europarlamentarului PMP Siegfried Mureșan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane de euro pentru șomerii de la Mechel Câmpia Turzii. Fondurile vor fi alocate sub forma unor măsuri de reintegrare pe piața muncii a 1.000 de lucrători care și-au pierdut slujbele după închiderea combinatului de sârmă.

„Mă bucur că primul meu raport ca europarlamentar va contribui în mod concret la sprijinirea muncitorilor de la Câmpia Turzii. În zonă, șomajul aproape s-a triplat după ce combinatul de sârmă s-a închis, deci acolo exista un risc major de criză socială. Este o a doua șansă pentru întreaga regiune”, a declarat Siegfried Mureșan.

Cea mai importantă măsură care urmează a fi implementată constă în înființarea unui combinat social, care va fi deținut chiar de către cei 250 de lucrători care vor fi angajați în primă fază.

„Ca urmare a cursurilor de recalificare, mentorat, stagii sau alte măsuri similare, 375 dintre foștii lucrători de la Mechel și-au găsit deja un loc de muncă. Deci, suntem pe drumul cel bun, însă adevărata provocare va fi înființarea combinatului social care va putea revigora din punct de vedere economic acest oraş. De aceea, intenționez să mă întorc la Câmpia Turzii în următoarele luni pentru a vedea dacă autoritățile s-au ținut de cuvânt și au dus proiectul la capăt”, a mai adăugat Siegfried Mureșan.

Diaconu a încercat să confiște proiectul 

Siegfried Mureșan l-a acuzat pe Mircea Diaconu că şi-a arogat meritele pentru promovarea acestui proiect. De altfel, acum câteva zile, Diaconu a mințit, într- un comunicat de presă că el este cel care i-a convins pe colegii săi din PE să voteze ajutoarele pentru şomerii de la Câmpia Turzii. „Oameni buni, Mircea Diaconu chiar e o pacoste. Văd că și el se laudă cu raportul meu de la Câmpia Turzii. (...) Raportul Parlamentului European poartă numele «Siegfried Mureșan». «Mircea Diaconu» nu apare niciunde. Probabil a fost prezent la vot acolo și a ridicat mânuţa incompatibilă; mai mult decât atât sigur nu a făcut”, a spus Mureșan. EVZ.ro

CITEŞTE ŞI:  http://www.comisarul.ro/politic/europarlamentarul-poporului-mircea-diaconu-minte-c_206699.html


populare
astăzi

1 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

2 Foarte interesant!

3 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

4 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

5 Cum, mă, Căcărău candidat la președinție? E tot ce v-a băznit mintea? / Co-autor la tentativa de lovitură de stat din 2012, nu mai are job de zece ani..…