BBC a vorbit cu profesori din orașele recent eliberate Balakliya și Vovchansk, la est de Harkov, aceștia povestind un model similar de asimilare forțată. În primul rând, distrugerea manualelor școlare, a steagurilor ucrainene, a lucrărilor pentru copii, inclusiv a afișelor de pe pereți despre scriitori ucraineni celebri sau icoane. Apoi, presiuni uriașe asupra profesorilor.
Profesoara Liliya Sirous, director de școală, spune că forțele ruse i-au dat o listă cu peste 2.200 de cărți și i s-a spus să le distrugă pe toate. Ea le-a ascuns. Înlocuită cu un nou curriculum de istorie, literatură și limbă rusă, timp de șase luni biblioteca secretă a Liliei a rămas neatinsă.
"Au încercat să mă forţeze să învăţ versurile imnului rusesc, dar am refuzat"
Într-o altă şcoală, la puţin peste 100 de kilometri la nord de Balakliya, în satul Ivanivka, directoarea Lidiya Tina, care are o experiență de 40 de ani în învățământ, spune că a fost reţinută timp de 19 zile de forțele ruse după ce a refuzat să înfiinţeze o şcoală rusă.
"În timp ce încercam să fug din Harkov, am fost reţinută. O maşină a oprit și au coborât trei bărbaţi mascaţi, cu puşti de asalt. Mi-au pus un pistol la gât şi mi-au rupt diploma de profesor în faţa mea", rememorează Lidiya, în vârstă de 60 de ani.
Ea spune că i-au pus o pungă pe cap şi apoi a fost dusă în izolare timp de cinci zile: "Mă durea sufletul. Mă gândeam că nimeni nu ştie unde sunt".
Femeia mai spune că a fost bătută şi forţată să îngenuncheze şi a fost făcută să creadă că va fi executată: "Au încercat să mă forţeze să învăţ versurile imnului rusesc, dar am refuzat".
Nu au existat presiuni doar asupra profesorilor, ci şi asupra părinţilor.
"Părinţii au fost ameninţaţi că, dacă nu-şi trimit copiii înapoi la şcoală, aceştia vor fi duşi la orfelinat", spune Svitlana Shvid, care coordonează 19 școli din regiunea Balakliya.
În regiunea Vovchansk, profesorii au povestit pentru BBC cum soldații ruși stăteau în sălile de clasă în timp ce elevii încercau să înveţe.