Liderii PNL, PSD și UDMR au convenit la negocieri si posturile de conducere pentru principalele agenții guvernamentale, dar și pentru companiile cu capital de stat, au declarat pentru G4Media surse politice.
Principalele instituții de stat ce revin PNL: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Garda de Mediu, Casa Națională de Pensii, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Agenția Sanitar-Veterinară (ANSVSA), Registrul Auto Român (RAR), Oficiul pentru jocurile de noroc, Departamentul pentru Relația cu Moldova.
Companiile cu capital de stat care au ajuns la PNL: CNAIR (Compania de autostrăzi), Compania Națională de Investiții (în subordinea Ministerului Dezvoltării). Romsilva, Tarom, CFR Călatori, Metrorex, Hidroelectrica și Transgaz.
De remarcat că partidele au discutat inclusiv numirile la companii de stat, deși acestea sunt guvernate de OUG 109/2011 care prevede că șefii acestor companii sunt aleși pe principiile guvernanței corporative, în urma unor concursuri oficiale.