Zonele în care se acumulează grăsimea în corpul uman, influenţate de gene (studiu)

Zonele în care se acumulează grăsimea în corpul uman, influenţate de gene (studiu)

Distribuţia grăsimii în regiunea mediană sau în alte zone ale corpului este în mare parte influenţată de factori genetici, conform unui studiu publicat recent de cercetători de la Universitatea Uppsala din Suedia.

Oamenii de ştiinţă care au efectuat studiul publicat în jurnalul Nature Communications au analizat modul în care era distribuită grăsimea corporală în cazul a aproape 360.000 de participanţi voluntari.

Ştim că femeile şi bărbaţii au tendinţa de a depozita grăsime în mod diferit - femeile au capacitatea de a stoca mult mai uşor grăsimea pe şolduri şi picioare, în timp ce bărbaţii tind să acumuleze ţesut adipos în special în zona abdomenului'', a notat unul dintre autorii cercetării, doctor Mathias Rask-Andersen.

''Acest lucru a fost pus pe seama efectelor hormonilor sexuali, precum estrogenul. Însă, mecanismele moleculare care controlează acest fenomen sunt în general necunoscute'', a precizat cercetătorul de la Universitatea Uppsala citat pe site-ul universităţii

Oamenii de ştiinţă au utilizat date incluse în UK Biobank, un studiu de amploare ce cuprinde o jumătate de milion de participanţi din Marea Britanie. Cercetătorii au prelevat mostre de sânge de la participanţi în vederea genotipării, iar distribuţia grăsimii a fost măsurată cu ajutorul impedanţei.

Milioane de variante genetice din genom au fost testate pentru a analiza asocierea dintre acestea şi modul de distribuire a ţesutului adipos în zona braţelor, picioarelor sau a zonei mediane, iar echipa de cercetători a identificat aproape o sută de gene care afectează localizarea ţesutului adipos în diferite compartimente ale corpului uman.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, diferenţele dintre sexe. ''Am fost uimiţi de numărul mare de efecte genetice mai pregnante la femei, sau care erau prezente doar la acestea.

La o examinare mai atentă, s-a descoperit că mai multe gene asociate codificau diferite proteine care modelează în mod activ matricea extracelulară, ce constituie structura de susţinere din jurul celulelor'', a explicat responsabila grupului de cercetători, Asa Johansson.

Concluziile sugerează că remodelarea matricei extracelulare reprezintă unul dintre mecanismele care generează diferenţele în distribuţia grăsimii corporale. Grăsimea depozitată în zona mediană a corpului a fost asociată anterior cu creşterea riscului de îmbolnăvire.

Bărbaţii acumulează o cantitate mai mare de grăsime abdominală în comparaţie cu femeile, iar acest lucru poate explica prevalenţa crescuta a bolilor cardiovasculare observată la persoanele de sex masculin.

Mai mult, studiile epidemiologice au demonstrat că, în cazul femeilor, capacitatea de a stoca ţesut adipos în zona şoldurilor şi a picioarelor le oferă acestora o anumită protecţie împotriva bolilor cardiovasculare.

Rezultatul studiului ar putea conduce la dezvoltarea unor noi intervenţii pentru reducerea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, se menţionează pe site-ul universităţii.

''Sistemele biologice pe care le subliniem în studiul nostru au potenţialul de a fi utilizate ca puncte de intervenţie pentru noi medicamente ce vizează îmbunătăţirea distribuţiei grăsimii corporale şi reducerea riscului de îmbolnăvire'', a subliniat Mathias Rask-Andersen.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…