La nord de orașul Ordos, situat în regiunea Mongolia Interioară din China, se află Mausoleul lui Ginghis Han. Complexul masiv, reconstruit în anii 1950 în stilul tradițional mongol, găzduiește relicve autentice și este un sanctuar important pentru cultul șaman, al legendarului lider mongol. Dar mormântul este, de fapt, un cenotaf (un monument al cuiva îngropat în altă parte) pentru că este gol.

Un mormânt nemarcat pentru conducătorul universal

Deși putem fi siguri că rămășițele sale nu sunt acolo, un lucru straniu este faptul că nu se știe locul în care ar putea fi, notează publicația Atlas Obscura.

Pe timpul vieții, a fost cea mai puternică persoană de pe Pământ. El a fost conducătorul universal („Ginghis Han”) al unui imperiu care se va întinde, în cele din urmă, de la Oceanul Pacific până în Europa de Est, cuprinzând zone mari din China actuală, Rusia și Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, mormântul său este nemarcat și rămâne nedescoperit.

În ciuda statutului său exaltat, Ginghis Han și-a păstrat stilul de viață frugal și itinerant al tinereții sale și, într-adevăr, al majorității mongolilor. Așa că are sens motivul pentru care și-ar fi dorit o înmormântare umilă, anonimă, în patria sa.

„Lasă-mi trupul să moară, dar lasă națiunea mea să trăiască”, ar fi spus el.

La începutul vieții, Ginghis Han a fost un băiat pe nume Temüjin, născut lângă Burkhan Khaldun, un munte sacru din nord-estul Mongoliei de astăzi. A crescut într-o sărăcie cruntă și în constant pericol.

Muntele a avut o mare importanță spirituală în anii săi de formare și după aceea. Burkhan Khaldun a fost locul unde se ruga zeului cerului, Tengri, și unde a învățat să vâneze. Într-una dintre excursiile sale de vânătoare, potrivit istoriei secrete a mongolilor, Ginghis Han se odihnea sub un copac, atunci când a spus: „Ce priveliște frumoasă. Îngroapă-mă aici când voi muri.”

Moartea a venit lui Ginghis Han a survenit în vara anului 1227. Deși avea aproape 70 de ani, Khan era încă implicat în războaie, zdrobind regatul Tangu. Istoria Secretă, singura sursă nativă și aproape contemporană de informații despre mongolii din secolul al XIII-lea, este reticentă cu privire la moartea sa, cu toate că viața îi este descrisă detaliat. Poate că asta se datorează faptului că boala și moartea erau mari tabuuri în cultura mongolă. Ca atare, urmașii au rămas, în principal, cu legende și speculații.

Lovitură de fulger sau rană de săgeată

Nu se știe, cu adevărat, cum a murit Ginghis Han, dar asta nu l-a împiedicat pe un emisar european timpuriu să raporteze că el ar fi fost lovit de fulger. Pe de altă parte, Marco Polo a spus că acesta a murit din cauza unei săgeți în genunchi.

Alte surse au susținut că a fost otrăvit sau ucis de o vrajă magică, aruncată de răzbunătorul rege Tangut. Cea mai ciudată poveste este că regina din Tangut, capturată de Han ca pradă de război, a ascuns un dispozitiv cu care i-ar fi tăiat bărbăția, ceea ce ar fi dus la moartea lui chinuitoare.

O sursă mai puțin senzaționalistă relatează doar felul în care soția Hanului, Yesui, i-a pregătit corpul pentru înmormântare, în modul simplu în care trăise: îmbrăcându-l într-un halat alb, cizme de pâslă și pălărie. Apoi, ea ar fi înfășurat trupul într-o pătură de pâslă albă, plină cu lemn de santal parfumat, iar pătura a fost legată cu trei curele aurii. Cortegiul funerar care se îndrepta înapoi în Mongolia a inclus un cal fără călăreț, care purta șaua goală a lui Ginghis Han.

Presupusul loc al mormântului

În absența unor dovezi concrete, multe țări au afirmat, cu cele mai slabe dovezi, că Ginghis Han este îngropat pe teritoriul lor : nu doar Mongolia și China, ci și Rusia și Kazahstan. Este o încercare a fiecărei țări de a pretinde, simbolic, că sunt moștenitorii legitimi ai imperiului mondial pe care l-a fondat.

Există însă singură dovadă solidă: imediat după moartea și înmormântarea lui Ginghis Han, un „Mare Tabu” (în mongolă: Ikh Khorig) a fost pronunțat pe o suprafață de aproximativ 93 de mile 240 de kilometri pătrați, în jurul muntelui Burkhan Khaldun. Acest lucru însemna că intrarea în zonă, care oricum este greu de accesat, a devenit strict interzisă oricui, sub suferința morții, cu excepția familiei lui Ginghis Han, în cazul în care aceasta avea o altă rudă de îngropat.

Desigur, Marele Tabu ar putea fi el însuși un șiretlic elaborat pentru a distrage atenția de la locul real de înmormântare al lui Han. Tabuul a fost pus în aplicare de un trib gardian numit Darkhad, care au fost scutiți în schimb de taxe și serviciul militar. Descendenții lor au menținut tabuul timp de aproape șapte secole, până în 1924, când a fost înființată Republica Populară Mongolă.

În tot acest timp, regiunea a rămas curată și netulburată, pădurile, stepele, munții și văile sale neatinse de oameni. Singurele trasee sunt cele făcute de animale. Este în esență același peisaj ca în secolul al XIII-lea și cu multe secole înainte.

Asta pentru că nici măcar comuniștii nu s-au simțit confortabil să „desacreze” zona. De teamă că ar putea deveni punctul focal al naționalismului mongol, au redenumit-o „zonă extrem de restrânsă” și au înconjurat-o cu încă 10.000 kilometri pătrați de „zonă restricționată”, sub supraveghere militară.

Iosif Stalin, în obsesia sa de a îi înțelege mai bine pe doi dintre cei mai faimoși cuceritori ai Asiei, a făcut ca mormântul lui Timur să fie deschis și, de asemenea, a trimis câteva expediții nereușite la Burkhan Khaldun pentru a localiza mormântul lui Ginghis Han.

Se presupune că exhumarea lui Timur (alias Tamburlaine) a dezlănțuit un blestem asupra Uniunii Sovietice. Trei zile mai târziu, naziștii au invadat. Norocul sovieticilor s-a întors abia după ce l-au reîngropat pe Timur în noiembrie 1942. La scurt timp după aceea, au fost victorioși la Stalingrad.

Comunismul din Mongolia s-a încheiat la sfârșitul anilor 1980, la fel ca majoritatea limitelor de intrare în zona extrem de restrânsă. Atrași de misterul de durată al mormântului dispărut, expedițiile arheologice străine au început să exploreze zona. La începutul anilor 1990, o echipă de cercetare mongolo-japoneză a folosit ultrasunetele pentru a identifica peste 1.300 de locații ale mormintelor nobililor mongoli din zonă.

Au urmat și alte expediții, unii crezând că Ginghis Han ar putea fi îngropat lângă vârful Burkhan Khaldun. Cu toate acestea, este puțin probabil ca Guvernul mongol să permită vreodată săpături reale pentru a dovedi sau infirma aceste teorii. Gândul de a deschide ultimul loc de odihnă al eroului lor național este detestabil pentru majoritatea mongolilor.

UNESCO a inclus zona ca sit al Patrimoniului Mondial, numită Muntele Sacru Burkhan Khaldun, cea mai mare parte fiind administrată ca zonă strict protejată. Khan Khentii are 12.270 de kilometri pătrați. Reglementările pentru această zonă afirmă că orice activitate pe muntele Burkhan Khaldun în sine, altele decât ritualurile de închinare, este, în mod tradițional, interzisă.