Zona euro deblochează o primă tranșă de ajutor de 23 miliarde de euro pentru Grecia

Zona euro deblochează o primă tranșă de ajutor de 23 miliarde de euro pentru Grecia

Miniștrii de finanțe din zona euro au aprobat miercuri seară deblocarea unei prime tranșe de ajutor pentru Grecia, care îi va permite să ramburseze joi 3,4 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, a anunțat într-un comunicat Mecanismul european de stabilitate (MES), informează AFP.

Consiliul de administrație al MES, compus din miniștrii de finanțe ai celor 19, "a aprobat programul pentru Grecia", a indicat comunicatul. Grecia va primi imediat o sumă de 23 miliarde de euro, a confirmat o sursă apropiată dosarului.

Cei 19 au așteptat, înainte de a da unda verde definitivă acestei plăți, ca parlamentele naționale chemate să se pronunțe asupra noului program de ajutor pentru Grecia să facă acest lucru. Miercuri, ultimul obstacol a fost ridicat odată cu votul în Bundestagul german în favoarea acestui plan. Planul include un ajutor financiar sub formă de împrumuturi de până la 86 miliarde de euro pe trei ani, însoțit de un memorandum ce prevede numeroase măsuri de austeritate și reforme pentru a fi implementate de Atena.

Miniștrii de finanțe din zona euro au convenit vineri asupra unei prime tranșe de ajutor de 26 miliarde de euro, amintește France Presse.

Prima tranșă de 23 miliarde de euro este împărțită în 10 miliarde care vor fi plasate într-un cont destinat recapitalizării băncilor grecești și 13 miliarde de euro care îi vor permite Atenei, începând de joi, să ramburseze BCE 3,4 miliarde de euro (din care 200 de milioane dobândă). Suma va permite de asemenea rambursarea unui împrumut de 7,16 miliarde de euro acordat de UE în iulie pentru ca Grecia să poată onora o plată anterioară către BCE și să ramburseze arieratele datorate unui alt mare creditor public, FMI.

Rămân trei miliarde de euro din această primă tranșă, care vor fi acordate în septembrie-octombrie în funcție de reformele puse în aplicare, a precizat vinerea trecută șeful MES, germanul Klaus Regling, după o întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro la Bruxelles. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod