Zoană (PSD): În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune
În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune şi, de asemenea, nu există situaţii în care o ţară "să fie sărită" de la asigurarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a afirmat, sâmbătă, europarlamentarul PSD Gabriela Zoană.
Declaraţia sa vine în contextul în care europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat că va depune la începutul sesiunii de toamnă o solicitare de excludere a PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.
"În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune, dar există situaţii în care anumite formaţiuni s-au retras voluntar din cadrul alianţelor din care făceau parte, în cazul în care nu se mai regăseau în valorile respectivei alianţe. De asemenea, nu există situaţii în care o ţară să fi fost "sărită" de la asigurarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar România nu este într-o asemenea situaţie, indiferent de absurditatea scenariilor pe care le concept unii şi alţii", a susţinut Gabriela Zoană, potrivit unui comunicat transmis de PSD.
Potrivit acesteia, dincolo de declaraţiile ridicole făcute din dorinţa de afirmare a unor politicieni, excluderea PSD din S&D este la fel de fantezistă precum ipoteza că României nu îi va fi acordată Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.
"Indiferent cât s-ar strădui unii analişti sau politicieni să creeze subiecte artificiale cu care să atragă atenţia publicului în aceste luni de vacanţă, nu vor reuşi prin tehnici de dezinformare prost documentate. A presupune că Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) va exclude PSD doar pentru că un coleg de la Bruxelles doreşte să lovească în partidul pe listele căruia nu mai poate candida este la fel de fantezist cu a presupune că României îi va fi retrasă Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene doar pentru că jandarmii au intervenit în forţă împotriva celor care tulburau ordinea şi liniştea publică în cadrul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei. Putem înţelege că e vară şi e cald, putem înţelege şi faptul că unii încă au minţile încinse de la atâtea strategii despre cum să dărâme Guvernul, dar nu putem înţelege introducerea pe agenda zilnică a unor ipoteze absurde, născocite de minţile celor care au realizat că prin activitatea lor politică invizibilă nu vor putea ajunge curând la guvernare", a adăugat europarlamentarul PSD. AGERPRES