Ziua Internațională a pisicii: de unde vine mitul celor „9 vieți“ ale felinelor
La data de 8 august, în fiecare an, este celebrată Ziua internaţională a pisicii, la iniţiativa Fondului Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW) şi a unor grupuri care militează pentru drepturile animalelor.
Venerate în Egiptul antic, după cum dovedesc azi colecţiile de mumii şi statuete, în Evul Mediu pisicile au căzut, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate "slujitoare ale diavolului", iar în unele ţări le erau atribuite puteri magice şi, uneori, chiar malefice.
Unele civilizaţii au privit pisica ca pe un simbol religios, venerând-o ca atare. Cele "nouă vieţi" legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea "Ghid felin", autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana (Editura Ceres, Bucureşti, 1993), scrie Agerpres.
În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.).
Pisicile se ataşează destul de repede de stăpân, iar numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice şi la combaterea stressului. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor. Deşi domesticite de foarte mult timp, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice.
Sursa: adevarul.ro