La 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum înaintat de către URSS, Regatul Român a cedat Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța.

Regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești

În dimineața zilei de 28 iunie, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului și acceptarea acestuia.

În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00.

Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.

Sintetizând drama României din acele momente, Raul Bossy, ministrul român la Roma, consemna în jurnalul personal: ,,Începutul tragediei neamului românesc”.

Ținuturi românești sub ocupație

Doar o mică parte a populației Basarabiei și Bucovinei a întâmpinat anexarea sovietică cu sentiment pozitiv.

Potrivit profesorului Anton Moraru , caracterul de ocupaţie al Basarabiei din 1940 s-a văzut foarte clar şi convingător în politica regimului comunist promovată faţă de populaţia Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, documentele de arhivă arătând că populaţia acestor teritorii a respins regimul de ocupaţie.

„Cele mai mici proteste erau curmate şi reprimate de forţele NKVD-iste şi KGB-iste ruseşti. După unele date, numai în 1940-1941, regimul comunist de ocupaţie a arestat, maltratat, amendat, condamnat, deportat şi împuşcat peste 300 de mii de oameni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, inclusiv 32 mii de oameni nevinovaţi, care au fost deportaţi la 12-13 iunie 1941”, spune Anton Moraru.

Anexarea Basarabiei de către sovietici a anticipat instaurarea regimului comunist în spațiul românesc după 1944. Întrucât majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din țărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea capătă, în mod indirect, un pronunțat caracter antiromânesc.

„Stalin mi-a furat copilăria“

„28 iunie 1940 este cea mai grea şi cea mai neagră filă din istoria neamului nostru, Basarabia română. În acea după-amiază de duminică basarabenii i-au întâmpinat pe malul Nistrului cu pâine şi cu sare, iar în loc de mulţumire soldaţii ruşi au ordonat să fie arestaţi cei mai buni gospodari ai satului. După ce au intrat în sat, au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc, iar în loc au pus „flagul” lor roşu cu seceră şi ciocan. Din acea zi neagră s-au început crimele ocupanţilor comunişti pe teritoriul Basarabiei. Toţi gospodarii erau arestaţi, „cercetaţi” şi apoi dispăreau fără urmă. Asta se numeşte eliberare?”, se întreabă Boris Vasiliev, din Sărăteni, Teleneşti, autorul volumului „Stalin mi-a furat copilăria”.

Monumentele naționale din Cernăuți, demolate de Armata Roșie

După 28 iunie 1940, Armata Roșie a demolat zeci de monumente în regiunea Cernăuți, dezvăluie politologul Marin Gherman. Este vorba de Monumentul din satul Boian, actualul raion Noua Suliţă, înălţat în 1936, în memoria locuitorilor căzuţi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial; bustul istoricului Dimitrie Onciul (1856-1923), instalat în municipiul Cernăuţi, la 1928, fost Preşedinte al Academiei Române în perioada anilor 1920-1923; Monumentul Unirii, dezvelit în ziua de 11 noiembrie 1924, în Piaţa Unirii (azi Piaţa Centrală) din oraşul Cernăuţi. În 1940, pe postamentul Monumentului Unirii a fost amplasată „Steaua Roşie”. La 1951, „Steaua Roşie” va fi înlocuită cu un Obelisc sovietic, tot de culoare roşie, având o înălţime de 30 de metri, fiind împodobit cu chipul lui Stalin. Mai târziu, în locul Obeliscului a apărut statuia lui Lenin, demontată la 1992.

Aceeași soartă au avut-o și placa comemorativă Mihai Eminescu, instalată pe peretele fostei şcoli greco-orientale la 30 iunie 1939, cu inscripţia: „Omagiu geniului gândirii şi simţirii româneşti Mihai Eminescu, elev al acestei şcoale în anii 1859-1861. Învăţătorii municipiului Cernăuţi”; bustul cărturarului Dimitrie Cantemir, înălţat la 1935, în localitatea Cozmeni (azi Chiţmani); troiţa din suburbia Roşa-Stânca a oraşului Cernăuţi, sfinţită la 19 iunie 1937, în memoria locuitorilor căzuţi în Primul Război Mondial; bustul poetului Ştefan Octavian Iosif (1875-1913), membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, dezvelit la 4 decembrie 1921, în oraşul Hotin. Lui îi aparţin rândurile: „Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume/ În cartea gloriosului trecut:/ Şi mulţi duşmani ar vrea să ne sugrume,/ Dar până când mai stau Carpaţii scut./ Acel ce ne va şterge de pe lume/ Să ştie toţi că încă nu-i născut!”; Monumentul din oraşul Storojineţ, inaugurat la 3 iunie 1936, închinat memoriei locuitorilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Aceste însemne comemorative, ca şi multe altele încă necunoscute, erau pentru dictatura stalinistă, instaurată în ţinutul mioritic, „o mărturie a trecutului burghezo-moşieresc”. Actuala regiune Cernăuţi a fost împânzită de chipurile lui Lenin şi Stalin, spune Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi.