Acum 84 de ani, Ion Antonescu, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei românilor, ajungea prim-ministru al României. Practic, acesta a pus mâna pe puterea supremă în stat, trimițându-l pe Carol al II lea în exil și instituind dictatura antonesciană, care va marca istoria României.

Ion Antonescu alături de regele Mihai FOTO Adevărul

Mareșalul Ion Antonescu a fost una dintre cele mai controversate personaje ale istoriei românilor. Unii l-au considerat un erou, în timp ce alții, un criminal de război. Cert este că Antonescu a fost personalitate care a marcat istoria României, mai ales prin deciziile sale, din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 4 septembrie 1940, acum 84 de ani, Antonescu ajungea la putere, aparent, în mod surprinzător din cauza relațiilor tensionate pe care le avusese cu regele Carol al II lea. Venirea la putere a lui Antonescu, a marcat începutul dictaturii antonesciene, care a hotărât soarta țării noastre pe tot parcusul marelui război.

Un ofițer de carieră foarte apreciat și un erou de război

Ascensiunea lui Antonescu nu a fost un rod al providenței sau al capacității românești de a se ”adapta„ și ”descurca”. Ion Antonescu a fost ofițer de carieră, remarcându-se prin calități excepționale, atât în cadrul școlilor militare, a unităților militare în care a servit dar și pe front. Aplecarea sa către cariera militară și viața cazonă nu a fost o întâmăplare. S-a născut la 2 iunie 1882 la Pitești, într-o familie cu militari de carieră. „Act de naştere a lui Ioan, de secs bărbătesc; născut eri, la orele două ziua, în oraşu Piteşti, la locuinţa părinţilor săi, cu no 138, din strada Zmeurii, Coloaria Neagră, fiu d-lui locotinent Ioan Antonescu, de ani 29, de religiune ortodocsă, român; de profesiune militar, domiciliat în acest oraş, şi al soţii acestuia, Chiriaţica, de ani 21; după declararea făcută de tatăl, care ne-a înfăţişat copilul [...].”, se arată în actul său de naştere citat de Vasile Novac, în „Căpitanul Ioan Antonescu – tatăl Mareşalului Ioan I. Antonescu” apărut în „Argessis. Studii şi comunicări”.

Nu se știu prea multe lucruri despre copilăria sa. Cert este că de la vârsta adolescenție a urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie timp de doi ani, iar mai apoi Școala Specială de Cavalerie și Război. A absolvit în anul 1913. A fost un elev remarcabil arată documentele vremii, fiind șef de promoție, lăudat în timpul școlii de superiorii săi. „Antonescu a fost tot timpul exemplul camarazilor săi...Inteligent şi judecată sănătoasă. Excepţional de bun instructor, îi prevăd un viitor strălucit în armă„, preciza în anul 1904 căpitanul Praporgescu, citat de Ioan Dan în ”Procesul” Mareşalului Ion Antonescu”. După absolvire, ca tânăr ofițer este deasemenea apreciat de superiorii săi. „Ofiţer eminent sub toate raporturile. Se distinge în toate acţiunile sale şi desfăşoară o energie extraordinară. Excepţional de inteligent şi conştiincios. Foarte bun instructor şi călăreţ îndrăzneţ. Iubeşte mult calul. Excelent camarad. Conduită exemplară. În fine, este un ofiţer de mare valoare pe care se poate conta în orice împrejurare. Îi prevăd un viitor strălucit”, precizau comandanții săi în anul 1914.

De altfel, Antonescu, datorită calităților sale, s-a făcut remarcat și pe front. În timpul Celui de-al Doilea Război Balcanic, în anul 1913, imediat după absolvire, avea gradul de căpitan și era numit șef al Biroului de Operații la Statul Major al Diviziei 1 Cavalerie. Mai apoi, în timpul Primului Război Mondial , Ion Antonescu este numit Șef al Biroului Operații al Corpului 4 Armată iar mai apoi, din 1917, al Grupului de Armate comandat de generalul Prezan. În anul 1918, până la finele războiului, Antonescu a fost șef al Birouluid e Operații la Marele Cartier General. Se spune că Ion Antonescu a contribuit la planurile pentru bătălia de la Mărășești. De altfel, a fost decorat cu „Ordinul Mihai Viteazul”, fiind considerat erou de război. Cariera sa continuă în mod fulminant, fiind numit, rând pe rând, comandant al Școlii Speciale de Cavalerie de la Târgoviște, atașat militar la Paris și Londra, iar din 1937, general de divizie.

„Generalul Antonescu comandă Divizia 3-a de Infanterie în mod remarcabil din toate punctele de vedere. Ofiţer General, care are toate însuşirile, virtuţile şi capacitatea, recunoscute de întreaga oştire – ca un strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă. Trecând prin faţa ochilor mei toate Corpurile de Armată, în calitate de Inspector General de Armată (2 şi 3) – nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al Generalului Antonescu. În timp de pace: în toate însărcinările şi comenzile avute, de la primul grad până la cel de General, a fost întotdeauna întâiul, ales dintre aleşi, satisfăcând cu prisosinţă şi chiar peste aşteptări toate misiunile ce i s –au dat”, preciza în anul 1936 generalul Dumitrescu.

Comploturi și rivalitate la Palat. Momentul lui Antonescu

În anul 1937, Antonescu se hotărăște să intre în politică și este proprius ca ministru al Apărării Naționale în Guvernul condus de Octavian Goga. După lovitura de stat din 10 februarie 1938, a lui Carol al II lea, și numirea Guvernului condus de patriarhul Miron Cristea, debutase dictatura carlistă. Antonescu a rămas Ministeru al Apărării și aparent se înțelegea cu regele. Asta până când generalul Antonescu a început să-l critice fățiș pe monarh. Antonescu era nemulțumit de politica lui Carol al II lea dar și de influența camarilei. Îi trimite chiar și un memoriu prin care îl sfătuia cum să procedeze în condiția delicată în care se afla România. Mai precis, din septembrie 1939, Germania Nazistă invadase Polonia , declanșând un blitzkrieg nimicitor în Europa Centrală și Vestică. România rămăsese fără aliații tradiționali. Franța și Anglia aveau mari probleme cu Hitler. În tot acest timp, țara noastră ajunsese prinsă în dușmani care puseseră deja ochii pe România Mare, la vest ungurii, la est sovieticii, iar în sud, bulgarii.

Colac peste pupăză, armata română era slab pregătită pentru a face față unor eventuale invazii. Carol al II lea s-a arătat deranjat de sfaturile lui Antonescu. L-a perceput ca pe un inamic și l-a trimis în domiciliu forțat la Mănăstirea Bistrița. Generalul Antonescu, aproape devenise deținut politic. Salvarea lui Antonescu a fost de fapt drama României Mari din vara lui 1940. România rămâne rând pe rând fără Transilvania de Nord-Vest,Basarabia, nordul Bucovinei și Cadrilaterul. Hilter îi mulțumise și pe unguri, și pe ruși dar și pe bulgari. În felul acesta își putea continua avalanșa în vest, pregătind în secret și o lovitură puternică pentru URSS. România a fost păstrată pentru rezervele de petrol și poziția sa strategică în planul Barbarossa. Modul în care regele și Guvernul Gigurtu au acceptat aceste pierderi teritoriale, cu o atitudine umilitoare, a scandalizat opinia publică. De situație au profitat și legionarii, aflați în conflict cu Carol al II lea, mai ales după asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu și măsurile luate de rege împotriva acestora. Legionarii au provocat agitație, ducând țara în pragul războiului civil.

Generalul dă șah la rege

Pe fondul agitațiilor sociale, Antonescu fuge de la mănăstirea Bistrița și se întâlnește cu Iuliu Maniu, liderul PNȚ. Generalul și Maniu pun problema îndepărtării lui Carol al II lea și formarea unui Guvern de uniune națională, din care se facă parte partidele istorice dar și legionarii. Pe 3 septembrie, Antonescu se întâlnește cu Carol al II lea, la palat. Depășit de contextul extern dar și de ceea ce se întâmpla în țară, regele i-a cerut lui Antonescu să formeze un Guvern. În schimb, pe 4 septembrie, Antonescu i-a cerut lui Carol al II lea, puteri depline. Monarhul a acceptat. Antonescu a luat legătura cu Maniu, Brătianu și Horia Sima, pentru a forma Guvernul de Uniune Națională. Antonescu începuse tratativele și cu Germania Nazistă, fiind preferat, de Hitler.

Așa cum mărturisea Whilhelm Fabricius reprezentantul diplomatic al nemţilor în România, Antonescu era gata să le satisfacă toate pretențiile. Pe 5 septembrie, s-a jucat ultimul act, al înlăturării lui Carol al II lea. Antonescu i-a cerut regelui să abdice, anunțându-l că nu-i mai poate garanta securitatea lui și familiei. Practic, a fost o amenințare cât se poate de clară. Pe 6 septembrie Carol al II lea a abdicat. Rege ajungea, fiul său, Mihai I, dar stăpânul de facto al României erau Ion Antonescu. Pe 14 septembrie a fost proclamat statul național-legionar. Antonescu a luat prima hotărâre controversată care avea să marcheze destinul României. Aceea de a se alia cu Germania Nazistă.

România s-a angajat să plece pe frontul de est cu nemții, contra sovieticilor. „Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, mărturisea Antonescu, după ce a fost arestat în august 1944. A doua decizie controversată a fost continuarea războiului alături de nemți, după eliberarea Basarabiei, și trecerea Nistrului, în teritoriu rusesc, în vara lui 1941. Și asta cu o armată slab dotată și pregătită pentru luptele cu tancurile. A fost considerată cea mai mare eroare a lui Antonescu, o decizie care a costat viața a peste 100.000 de soldați români, și a marcat cea mai umilitoare înfrângere din istoria României. Totodată dictatura lui Antonescu a fost marcată și de violențele antisemite ale legionarilor, lupta mareșalului cu legionarii dar și pogromul de la Iași.