Ziua 4/Rușii ar fi intrat în panică/„Fugiți sau muriți”/Noi atacuri cu „dihăniile” HIMARS în timpul nopții

Ziua 4/Rușii ar fi intrat în panică/„Fugiți sau muriți”/Noi atacuri cu „dihăniile” HIMARS în timpul nopții

Contraofensiva declanșată de forțele armate ucrainene în regiunea Herson din sudul țării la începutul acestei săptămâni a intrat în a patra zi după ce mai multe atacuri cu rachete HIMARS au avut loc în timpul nopții. Mesajul ucrainenilor pentru invadatori? „Fugiți sau muriți!”.

Contraofensiva din Herson, ziua 4Foto: Captura video

Într-o evaluare ușor perimată publicată joi dimineața de ministerul britanic al Apărării, oficialii militari de la Londra amintesc că „în decursul zilelor de 30-31 august, forțele armate ucrainene au continuat operațiunile ofensive în sudul Ucrainei, acestea fiind susținute de lovituri intense de la distanță lungă asupra pozițiilor de comandă și logistică aflate de-a lungul zonei ocupate”.

  • „Ministerul ucrainean al Apărării a publicat de asemenea o înregistrare video cu avioane ucrainene ce folosesc rachete anti-radar HARM. Rușii au pretins anterior că au recuperat fragmente ale acestor arme care sunt proiectate să găsească și distrugă radare”.

Britanicii amintesc aici de înregistrarea video distribuită marți de piloții ucraineni ce arătau cum trag cu astfel de rachete după ce presa de stat de la Moscova „anunța” că „practic toți” piloții militari ai Ucrainei au fost uciși de forțele ruse.

  • „Rusia pune accentul pe o apărare antiaeriană puternică la sol - acoperirea radar care permite acest lucru este o capabilitate critică în operațiunea sa din Ucraina. O degradare substanțială și susținută a radareleor Rusiei cu rachete HARM ar fi o lovitură puternică pentru capabilitățile de detecție deja cu probleme ale Rusiei”.

Noi atacuri cu HIMARS ale ucrainenilor în Herson

Într-un bilanț publicat joi dimineața de Comandamentul Operațional Sud al forțelor armate ucrainene, acesta afirmă că aviația Kievului a lansat 24 de atacuri asupra locurilor în care rușii și-au concentrat forțelor, soldaților și vehiculelor rusești, centrelor de comandă și punctelor fortificate, centrelor logistice, rutelor de transport și pozițiilor de luptă.

Ucrainenii afirmă de asemenea că au lansat noi atacuri cu artileria și sistemele de rachete HIMARS primite la jumătatea lunii iulie din partea SUA împotriva punctelor de control ale dronelor rusești, stațiilor de război electronic și radarelor, lansatoarelor multiple de rachete și sistemelor de apărare antiaeriană rusești.

Armata ucraineană mai spune că a distrus o serie de depozite de muniție ale forțelor de invazie din Herson, precum și posturile de comandă ale regimentelor de asalt 331 și 56 ale Forțelor Aeropurtate Ruse.

De altfel, în pofida „blackout”-ului mediatic cerut luni de oficialii de la Kiev, joi au apărut imagini video cu atacurile efectuate de sistemele HIMARS asupra pozițiilor rusești din Herson.

O altă înregistrare video rară distribuită pe platformele social media arată cum avansează soldații ucraineni ce iau parte la contraofensiva din Herson, susținuți de vehicule de luptă a infanteriei YPR-765 primite de la armata americană și tancuri T-72 de fabricație sovietică. Înregistrarea amintește de relatarea făcută marți de unul dintre soldații ucraineni ce au participat la atacuri.

Mesajul ucrainenilor pentru invadatorii din sud: „Fugiți sau muriți!”

Într-un mesaj video publicat miercuri noaptea pe mai multe canale de pe platformele social media, ministerul ucrainean al Apărării le-a transmis „'musafirilor' noștri ruși aflați în prezent în regiunea Herson” să fugă sau să moară, prezentând mai multe secvențe cu atacurile puternice ale forțelor sale armate.

Tot miercuri noaptea consilierul prezidențial Mihailo Podoliak le-a transmis la rândul său un mesaj invadatorilor din Herson:

„Odată ca niciodată...în Herson. Se spune că ofițerii ruși și gauleiterii (n.r. o referință la conducătorii instalați de naziști în teritoriile ocupate în al Doilea Război Mondial) au evitat recent să iasă la plimbare. Fiindcă nu știi niciodată ce te așteaptă după colț. De îndată ce orașul adoarme, partizanii se trezesc...Le dorim tuturor colaboraționiștilor o 'noapte bună'”.

Cunoscutul „Dmitri”, fondatorul site-ului War Translated, afirmă că sursele rusești au devenit isterice, începând să relateze că ucrainenii au început să atace și în regiunea Harkov.

Într-o serie de alte postări el afirmă că mai multe canale de Telegram rusești au început să ceară cu disperare informații despre mișcările de trupe, muniție, vehicule și alte echipamente ale ucrainenilor, unii dintre administratorii canalelor trezându-se încă de la ora 03:00, ora Moscovei, pentru a face acest lucru.

Armata ucraineană a simulat cu americanii ofensiva din Herson

Mai mulți oficiali americani și occidentali, precum și surse ucrainene, au declarat joi pentru CNN că forțele armate ale SUA au simulat cu ucrainenii ofensiva din Herson și perspectivele de reușită ale acesteia.

În urma simulărilor și analizelor, oficialii de la Pentagon i-au îndemnat pe omologii lor ucraineni să menţină operaţiunea limitată atât în ​​ceea ce priveşte obiectivele sale, cât şi dimensiunile în plan teritorial, pentru a evita supraextinderea şi blocarea pe mai multe fronturi.

Ucrainenii au avut în vedere iniţial o contraofensivă mai largă, dar în ultimele săptămâni şi-au restrâns misiunea spre sud, în regiunea Herson, au declarat oficialii americani şi ucraineni.

Informațiile vin după ce tot CNN a dezvăluit în urmă cu o zi că în lunile premergătoare declanșării ofensivei administrația președintelui Joe Biden a ajutat armata ucraineană să se pregătească pentru aceasta prin îndeplinirea unor cereri specifice de armament.

Ucraina a cerut în urmă cu câteva luni arme adecvate pentru o contraofensivă, SUA îndeplinind multe dintre aceste solicitări, inclusiv de a furniza multe muniții, piese de artilerie și sisteme antitanc Javelin, ca parte a mai multor pachete de asistență militară acordată Ucrainei în ultimele două luni.


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

4 Pe asta ați citit-o?

5 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …