Zimbrii, noul motiv de tensiuni între Belarus și Polonia: acuzațiile regimului de la Minsk
Polonia este acuzat de Belarus că pune în pericol supraviețuirea populației de zimbri după ce a început construcția unui gard între cele două ţări, în mijlocul habitatului acestui animal. Varșovia respinge acuzațiile, relatează AFP.
Zimbrii din Polonia FOTO EPA-EFE
Zimbrul (bizonul european), exterminat din sălbăticie în urma defrişării, vânătorii şi, apoi a Primului Război Mondial, a fost salvat după crearea începând din 1923, în urmă cu 100 de ani, a unei strategii de salvare a speciei cu ajutorul celor câtorva zeci de indivizi care au trăit în captivitate, scrie Agerpres.
Zimbrii au fost reintroduşi în anii 1950 în pădurea de conifere din Bialowieza, la graniţa dintre Belarus şi Polonia. Potrivit autorităţilor de la Minsk, numărul zimbrilor care trăiesc în această zonă se ridică la 1.400.
Însă construirea în 2020 de către Polonia a unui gard la frontieră, pe fondul puternicelor tensiuni geopolitice şi migratorii , împiedică aceste animale să se mişte şi să se reproducă liber, crescând, potrivit Belarusului, riscul de consangvinizare şi ameninţând supravieţuirea animalelor din cauza fondului lor genetic limitat. „Acţiunile Poloniei privind instalarea unui gard la graniţa cu Belarus pun din nou în pericol existenţa bizonului european”, a declarat Ministerul de Externe din Belarus.
„Barierele artificiale vor duce în mod inevitabil la izolarea grupurilor şi la epuizarea fondului genetic al zimbrilor”, notează ministerul, menţionând că animalele au deja o „diversitate genetică” foarte scăzută.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei poloneze a respins aceste acuzaţii.
„Este o încercare de a manipula faptele, fără temei în realitate", a estimat Lukasz Jasina, asigurând că acest gard nu reprezintă "conform informaţiilor noastre o ameninţare semnificativă , nici chiar minimă pentru populaţiile de zimbri”.
„Fondul genetic al zimbrilor este limitat de facto, deoarece toţi provin de la aceleaşi animale din anii 1920”, a adăugat el.
Represiunile politice din Belarus, problemele legate de imigranţii ilegali şi conflictul din Ucraina au tensionat foarte mult relaţiile dintre Varşovia şi regimul de la Minsk, un aliat al Moscovei.
Sursa: adevarul.ro