Zimbabwe: Mii de persoane au participat la aniversarea zilei de naștere a lui Mugabe, care a împlinit 93 de ani

Zimbabwe: Mii de persoane au participat la aniversarea zilei de naștere a lui Mugabe, care a împlinit 93 de ani

Președintele Zimbabwe, Robert Mugabe, aflat la putere de 37 de ani, care este și cel mai vârstnic șef de stat din lume, și-a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 93 de ani printr-o petrecere extravagantă, în pofida crizei economice tot mai acute pe care o traversează țara din sudul Africii, transmite DPA.

În acest an, partidul de guvernământ ZANU-PF a dat o petrecere ale cărei costuri au fost estimate la circa 2 milioane de dolari pentru câteva mii de invitați, la Matopos (regiunea Matobo), oraș situat la circa 600 kilometri sud-vest de capitala Harare.

Președintele Mugabe a purtat un costum cu un blazon cu propria imagine, decorat în negru, roșu, verde și galben, culorile partidului ZANU-PF. Soția sa Grace a purtat un costum asortat cu cel al lui Mugabe, la fel cum au făcut-o și alte înalte oficialități ale partidului. Robert Mugabe a salutat mulțimea, ridicând pumnul în aer.

Partidele de opoziție au criticat decizia de a sărbători ziua de naștere a președintelui Zimbabwe în regiunea Matobo, locul unui masacru ordonat de Mugabe în anii 1980, și au deplâns faptul că s-au cheltuit atât de mulți bani pentru ziua de naștere a lui Mugabe în condițiile în care cetățenii de rând se luptă să supraviețuiască într-o economie aflată în continuă scădere.

În pofida vârstei înaintate, Mugabe a sfidat apelurile de a se retrage din funcție. El ar urma să candideze la următoarele alegeri prezidențiale din țară, care vor avea loc la anul. Potrivit Reuters, Mugabe a declarat sâmbătă că nu va impune un succesor și că, dacă ZANU-PF va considera că este cazul ca el să se retragă, atunci partidul va organiza un congres extraordinar pentru a alege un nou lider.

"Îmi spun unii: 'domnule președinte, alegeți-vă un succesor înainte să vă retrageți'. Oare asta nu înseamnă să-mi impun punctul de vedere? Eu să impun pe cineva partidului? Nu, nu vreau așa ceva. Aceasta este o alegere ce trebuie făcută de un congres. Putem avea un congres extraordinar dacă președintele se retrage, dar ați spus că ar trebui ca eu să fiu candidatul vostru la viitoarele alegeri", a declarat Mugabe.

Președintele Mugabe pune longevitatea sa pe seama misiunii pe care i-a încredințat-o Dumnezeu "de a îndeplini nevoile și cerințele" cetățenilor Zimbabwe. "Îi mulțumesc Domnului și spun: Îți accept misiunea, Doamne", a spus Mugabe, care a adăugat că îi este dor de frații săi. "Când mă uit în urmă, spun, ahhhh, oh, Doamne, de ce i-ai luat înaintea mea și de ce am rămas eu atât de multă vreme, singur și în viață. Nu pot să răspund la asta", a mai declarat Mugabe.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...