Zile negre pentru interlopi/Edy Chioru al lui Ticuță a fost săltat, clanurile Sadoveanu, Caran și Vasiloi au fost „călcate”

Zile negre pentru interlopi/Edy Chioru al lui Ticuță a fost săltat, clanurile Sadoveanu, Caran și Vasiloi au fost „călcate”

Proxenetism, trafic de droguri și carne vie, pornografie infantilă. Sunt doar câteva dintre îndeletnicirile pe care le-au avut interlopii în plină pandemie de coronavirus. Au crezut că autoritățile nu vor fi cu ochii pe ei însă au picat în plasă când se așteptau mai puțin.

Deși mulți lideri ai clanurilor interlope din România au fost băgați după gratii, ”aripa tânără” vine din urmă parcă mult mai ”specializată” în infracțiuni cu violență, relatează ziare.com .

Edy Chioru al lui Ticuță, săltat pentru proxenetism

O nouă grupare de infractori, cu membrii din clanurile Caranii și Vasiloii, au intrat în vizorul DIICOT după perioada de pandemie.

Pe 18 mai procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea crimei organizate au făcut 10 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Brăila și Giurgiu, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor, act sexual cu un minor, pornografie infantilă, tentativă la coruperea sexuală a minorilor, fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Potrivit unor surse judiciare, unul din suspecții ridicați este Eduard Ivan, cunoscut în lumea mondenă sub numele Edy Chioru al lui Ticuţă. Era prezentat în presa mondenă drept „om de afaceri” cu o colecție de mașini de peste un milion de euro.

Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare și audieri de persoane privind activitatea aceluiași grup infracțional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST cu autoritățile judiciare britanice.

Câți bani obțineau Caranii și Vasiolii din proxenetism

Procurorii au descoperit că, ”începând cu anul 2012, pe raza municipiului București a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat până în anul 2022, grup specializat în săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, constând în recrutarea unor persoane vătămate și exploatarea acestora pe teritoriul Marii Britanii.

Ulterior, la grupul infracțional organizat constituit pe criterii familiale au aderat două persoane, care deși inițial au practicat prostituția în beneficiul patrimonial al membrilor, pe parcursul derulării activității infracționale, fiind motivate de veniturile mari obținute în această modalitate, s-au implicat în activitatea de spălare a banilor dobândiți din săvârșirea de infracțiuni.

Persoanele vătămate au fost promovate prin intermediul anunțurilor postate pe diverse site-uri de escorte de pe teritoriul Marii Britanii ca fiind persoane ce oferă servicii sexuale contracost”, transmite DIICOT.

”În această modalitate, membrii grupului infracțional organizat au obținut în intervalul 2012 – 2022 suma de aproximativ 3 milioane de euro în urma exploatării sexuale a mai multor persoane vătămate pe teritoriul Marii Britanii, acestea fiind forțate să-și continue activitatea prin amenințări și acte de violență îndreptate împotriva lor sau a membrilor familiei.

Sumele de bani au fost trimise în Romania prin transferuri în conturi bancare și prin intermediul sistemelor de transfer rapid, ulterior realizându-se achiziții de bunuri imobile și mobile înscrise atât pe numele membrilor grupului infracțional organizat cât și pe numele unor persoane din anturajul acestora. În scopul creării unei aparențe de legalitate a sumelor transferate, membrii grupului infracțional organizat au fost înregistrați ca angajatori sau angajați ai unor societăți comerciale deținute pe teritoriul Marii Britanii”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Au încercat să ”cumpere” un copil pentru acte sexuale

Anchetatorii mai spun că, în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, s-a reținut că, în cursul anului 2021, unul dintre liderii grupului infracțional organizat, după ce a recrutat cu ajutorul altor membri o persoană vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, profitând de situația vădit vulnerabilă a acesteia, a întreținut în mod repetat relații sexuale cu aceasta în scopul realizării de materiale pornografice, pentru a deține înregistrări cu care să o șantajeze amenințând ulterior că le va distribui.

”Cu privire la săvârșirea tentativei la coruperea sexuală a minorilor, s-a reținut că, în perioada octombrie 2021- februarie 2022, același lider al grupului infracțional organizat, profitând de situația financiară precară a unei familii, a încercat să determine un părinte să-i pună la dispoziție unul dintre copii, pentru a întreține acte sexuale cu acesta.

Certificate de vaccinare false

De asemenea, în perioada iulie – august 2021, în contextul restricțiilor determinate de pandemia COVID – 19, o parte din membrii grupului infracțional organizat au obținut în mod fraudulos adeverințe de vaccinare COVID, fără a efectua vaccinul aferent, iar ulterior au obținut certificate verzi de vaccinare COVID, prin introducerea în sistemul informatic de emitere a certificatelor verzi COVID, a datelor specifice adeverințelor de vaccinare COVID obținute anterior.

Cum au fost prinși de poliție

Deși nu obțineau venituri în mod legal, membrii grupării au afișat un stil de viață extravagant, caracterizat prin deținerea de mașini scumpe, îmbrăcăminte și bijuterii de la branduri cunoscute și scumpe, frecventarea unor medii și locuri selecte.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării sumele de 136.300 de euro și 400 de lire, un ceas de lux, estimat la aproximativ 60.000 de euro, o cutie conținând o substanță vegetală verde, un pistol cu bile de cauciuc, 3 cuțite, 32 de cartușe, adeverințe și rețete medicale ștampilate și semnate în alb, 12 telefoane mobile, un laptop, 2 tablete și 4 stick-uri de memorie.

De asemenea, în urma perchezițiilor au fost ridicate 4 autovehicule, dintre care 3 autoturisme de lux, în valoare totală de aproximativ 350.000 de euro, care au fost predate reprezentanților A.N.A.B.I. în vederea luării în custodie.

În plus, au fost aplicate sechestre asiguratorii asupra a patru proprietăți imobiliare, respectiv o vilă de lux, două apartamente, situate într-un complex rezidențial și un spațiu comercial, cu o valoare estimată de aproximativ 1.000.000 de euro.

Clanul Sadoveanu, afaceri cu sentimente

Alți interlopi au ajuns pe mâna anchetatorilor luni, 16 mai, în urma unui maraton de percheziții în mai multe județe din țară. Este vorba despre unii membrii ai clanului Sadoveanu.

”La data de 16.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare un număr de 44 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Călărași, Prahova, Suceava, Olt și Brăila, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane și spălarea banilor.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 până în prezent, pe raza localităților Tunari și Otopeni, județul Ilfov, a acţionat un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Membrii grupului au racolat persoane vătămate din medii sociale precare în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, în România și în Europa de Vest, respectiv, Germania, Olanda, Elveția sau Italia”, a transmis DIICOT.

Cum acționau interlopii

Inițial, recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat prin inducere în eroare, prin promisiunea obținerii unor importante sume de bani într-un termen relativ scurt, în scopul întemeierii unei familii. Ulterior, pe parcursul desfășurării activităților infracționale, în scopul continuării practicării prostituției, membrii grupului infracțional organizat au utilizat diferite metode de manipulare și constrângere, atât morală, cât și fizică, mai ales în momentele în care persoanele vătămate intenționau să înceteze activitatea de practicare a prostituției.

Racolarea clienților s-a realizat prin crearea și publicarea unor anunțuri specifice pe anumite site-uri de profil, iar persoanele vătămate au fost cazate în spații adecvate desfăşurării acestei activităţi ori au fost transportate de către membrii grupării la locuințele clienților.

Până în prezent au fost identificate 21 de persoane vătămate exploatate de grupul infracțional organizat.

Sumele de bani care au fost obținute din exploatarea persoanelor vătămate, în cuantum de aproximativ 500.000 euro, au fost transferate de către membrii grupării în România prin intermediul serviciilor internaționale de transfer monedă ori au fost aduse personal sau de către anumite persoane din anturajul acestora.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate în vederea indisponibilizării 4 autoturisme, sumele de 36.100 de lei și 2.500 de euro, 24 de telefoane mobile, precum și înscrisuri bancare și contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.

Aripă tânără a clanului Scumpu s-a făcut de râs

Mai mulți adolescenți dintr-un clan interlop s-au afişat pe internet cu pistoale, cuţite şi droguri pentru a își intimida potențialii rivali.

Adolescenții au postat inclusiv videoclipuri în care îşi încarcă pistolul ori prizează cocaină, potrivit stirileprotv.ro .

Potrivit unor surse din anchetă, tinerii, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, fac parte din aripa tânără a clanului Scumpu din judeţul Ilfov. Adolescenţii se antrenau la o sală de kickboxing, apoi agresau minori şi tineri fără vreun motiv anume, în zonele neacoperite de camere de supraveghere. Tinerii au reuşit să pătrundă şi în mall-uri, înarmați cu pistoale şi cuţite.


Bolizi confiscați de la interlopi


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”