Zgonea spune că a fost sesizată Comisia juridică privind solicitarea de arestare a deputaților Hrebenciuc și Adam

Zgonea spune că a fost sesizată Comisia juridică privind solicitarea de arestare a deputaților Hrebenciuc și Adam

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la încheierea ședinței Biroului Permanent, că solicitarea de arestare preventivă a lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam a fost trimisă Comisiei juridice care poate da un răspuns în trei zile.

Zgonea a menționat că termenele decurg conform legii pentru a se face raportul comisiei și că a solicitat secretarului general să-i informeze pe cei doi parlamentari că pot consulta dosarul la Comisia juridică.

"Respectăm procedurile care sunt stabilite prin Regulament și obligațiile pe care le avem în lege, de îndată am convocat Biroul Permanent ca și la domnul deputat Diniță. L-am rugat pe domnul secretar general să-i informeze pe cei doi parlamentari că pot consulta dosarul la Comisia juridică, așa cum a făcut și domnul deputat Diniță. Termenele curg de luni. Luni, marți și miercuri sunt primele trei zile, conform legii, pentru a face raportul în Comisia juridică. Dacă Comisia juridică nu va cere date suplimentare de la procurorul general, așa scrie în lege, apoi în cinci zile trebuie să îl punem pe ordinea de zi. Suntem în prevederile legale și regulamentare'', a declarat Zgonea.

El a arătat că la nivelul Comisiei poate fi depășit termenul de trei zile pentru prezentarea raportului în cazul în care sunt solicitate clarificări suplimentare de la Ministerul Justiției.

Valeriu Zgonea a spus presei că așteaptă raportul Comisiei juridice și abia apoi va anunța cum va vota. "Nu îmi fac o părere înainte de a face un raport și a citi. Nu sunt judecător și respect o procedură parlamentară, convoc Biroul permanent deîndată și cer Comisiei juridice să își exprime un punct de vedere într-un raport în trei zile cum spune legea. În rest, comentariile personale nu le-am făcut nici la la domnul deputat Diniță, nici la ceilalți parlamentari, nu o să le fac nici aici", a completat Zgonea.

Șeful Camerei Deputaților a mai spus că "justiția și-a urmat întotdeauna cursul" și că "justiția în România e independentă, și spre deosebire de alte state europene, nu există o interferență a politicului în zona justiției".

Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam sunt cercetați de procurorii anticorupție în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri și terenuri.

"În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 195 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputaților: Adam Ioan, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și constituire a unui grup infracțional organizat și trei infracțiuni de cumpărare de influență; Hrebenciuc Viorel, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite", a anunțat vineri DNA.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță să admită o cale extraordinară de atac, pronunțând o hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nașul de cununie al deputatului), în contradicție evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală și cu practica anterioară a acelorași judecători și a tuturor celorlalte instanțe care soluționaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier și 50 de ha de teren agricol pe raza județului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro.

"Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată", arată DNA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”