Zgonea: Luni la ora 17,30 se discută ridicarea imunității parlamentare a Elenei Udrea

Zgonea: Luni la ora 17,30 se discută ridicarea imunității parlamentare a Elenei Udrea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, joi, că plenul pentru ridicarea imunității parlamentare a deputatului Elena Udrea va avea loc luni, la ora 17,30, iar cele două cereri suplimentare, de arestare preventivă și de încuviințarea urmăririi penale, au fost trimise Comisiei juridice pentru rapoarte.

"Am dat cele două noi cereri la Comisia juridică, unul conform Regulamentului Camerei Deputaților îl vor judeca cei din comisie și le-am dat voie să lucreze vineri, sâmbătă și duminică, celălalt este stabilit în Statut, un termen scurt de trei zile în situația constituțională excepțională în care se cere arestarea preventivă a unui deputat. Ne-a venit raportul pe primul dosar pe cazul deputatului, fost ministru al Dezvoltării, am cerut să avem un plen imediat după plenul reunit de luni, la 17,30, în care să avem patru puncte: luăm act de încetarea mandatului domnului Petre Roman, raportul venit de la Comisia juridică de ridicare a imunității și începerea urmăririi penale. Dacă celelalte două rapoarte ajung, le discutăm și pe ele", a spus Zgonea la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei.

Președintele Camerei Deputaților a explicat că în cazul cererii de arestare preventivă Comisia juridică trebuie să facă raport în trei zile.

"Este o situație excepțională, nu s-a mai întâmplat, doamna Udrea are două cereri de ridicare a imunității și începerea urmăririi penale, asta înseamnă că în două dosare doamna deputat este acuzată de anumite fapte, dar nu în calitate de deputat, ci în cea de ministru al Dezvoltării. Ulterior a mai apărut o cerere pentru arestare preventivă în dosarul în care deja Comisia juridică a acceptat cu aproape unanimitate a propus către plen ridicarea imunității și începerea urmăririi penale", a spus Zgonea.

Comisia juridică a întocmit deja săptămâna aceasta un raport de aprobare a cererii privind încuviințarea urmăririi penale pentru abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute" la adresa Elenei Udrea, cerere formulată de DNA. După ce Comisia juridică a făcut acest raport, la Camera Deputaților au mai venit două cereri de la DNA pe numele Elenei Udrea în același dosar: una pentru încuviințarea arestării preventive pentru luare de mită, iar cealaltă pentru încuviințarea urmăririi penale pentru luare de mită. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

4 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…