Zelenski se va adresa prin videoconferinţă parlamentului Canadei, ţara cu a doua cea mai numeroasă comunitate ucraineană

Zelenski se va adresa prin videoconferinţă parlamentului Canadei, ţara cu a doua cea mai numeroasă comunitate ucraineană

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa marţi prin legătură video parlamentului Canadei, ţară unde trăiesc circa 1,5 milioane de persoane cu ascendenţă ucraineană, transmite luni agenţia EFE.

La invitaţia premierului canadian Justin Trudeau, liderul de la Kiev va vorbi la o sesiune comună specială a celor două camere reunite ale parlamentului canadian.

Partidul Liberal al lui Trudeau a apreciat că discursul lui Zelenski ''va fi o oportunitate pentru canadieni să asculte direct cât de urgentă şi gravă este situaţie în care se află populaţia Ucrainei''.

Cu circa 1,5 milioane de persoane care se declară de origine ucraineană, Canada este, după Rusia, a doua ţară cu cea mai numeroasă comunitate de ucraineni. Primul val migrator ucrainean către Canada a fost înaintea Primului Război Mondial, când aproximativ 200.000 de ucraineni s-au instalat în această ţară.

Vice-premierul Canadei, Chrystia Freeland, este şi ea de origine ucraineană şi a studiat la Universitatea din Kiev la sfârşitul anilor '80.

Canada a devenit unul dintre principalii aliaţi ai guvernelor de la Kiev după revoluţia din 2014 care l-a înlăturat pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici. După invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, premierul Trudeau s-a evidenţiat ca unul dintre cei mai activi susţinători ai sancţiunilor împotriva Rusiei.

Discursul de marţi se înscrie în seria intervenţiilor lui Zelenski prin videoconferinţă în diferite foruri legislative. El s-a adresat deja Parlamentului European şi celui britanic, în faţa celui din urmă promiţând că ţara sa nu se va preda în faţa invaziei ruse, şi comparând situaţia Ucrainei cu rezistenţa Marii Britanii în faţa Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. Zelenski se va adresa miercuri şi Congresului american.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică