Zelenski ia în considerare argumentele „pro și contra” privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2024

Zelenski ia în considerare argumentele „pro și contra” privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2024

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în considerare "argumentele pro şi contra" organizării alegerilor prezidenţiale în primăvara anului viitor, a declarat vineri ministrul său de externe Dmitro Kuleba, citat de Reuters.

Zelenski preocupat de alegerile din primăvara anului 2024

Volodimir Zelenski. Foto: EPA/EFE

"Nu închidem această pagină. Preşedintele Ucrainei ia în considerare şi cântăreşte diferitele argumente pro şi contra", a declarat Dmitro Kuleba într-un briefing, adăugând că organizarea de alegeri în timpul războiului cu Rusia ar presupune provocări "fără precedent".

Declarațiile Ministrului de Externe survin la capătul unei vizite efectuate în Berlin

Kuleba a făcut această declaraţie de la Berlin, unde se află într-o vizită de lucru, în cadrul căreia a încercat să se asigure de un sprijin suplimentar în lupta ţării sale împotriva forţelor ruse, în condiţiile în care atenţia internaţională este concentrată în prezent asupra situaţiei din Orientul Mijlociu.

"Aveţi încredere în noi, susţineţi lupta noastră! Iar victoria noastră va fi şi victoria voastră", a declarat Kuleba vineri, în timpul unei intervenţii la postul de televiziune ZDF, potrivit dpa.

El a subliniat că, deşi atenţia presei asupra invaziei ruse în Ucraina a scăzut, sprijinul politic din partea partenerilor din Occident a rămas ridicat.

Occidentul continuă să prioritizeze ajutorul pentru Ucraina, alături de solidaritatea cu Israelul, a spus Kuleba.

Ucraina ar trebui să organizeze alegeri prezidenţiale în primăvara viitoare, dar legea marţială instituită în ţară din cauza războiului declanşat de Rusia interzice mersul la urne atât timp cât este în vigoare.

Potrivit unui sondaj realizat de Centrul Razumkov din Kiev, la solicitarea publicaţiei Zerkalo Nedeli, majoritatea ucrainenilor consideră că Vladimir Zelenski ar trebui să conducă statul până la terminarea perioadei în care este în vigoare legea marţială

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!