Zelenski evocă o "abordare fundamental diferită" a Moscovei în convorbirile cu Kievul

Zelenski evocă o "abordare fundamental diferită" a Moscovei în convorbirile cu Kievul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat sâmbătă satisfacţia pentru noua abordare, "fundamental diferită", a Moscovei, în recentele convorbiri cu Kievul, subliniind că Rusia nu se mai mulţumeşte "doar să dea ultimatumuri", relatează AFP.

Întrebat despre declaraţiile de vineri ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care a evocat "progrese" în convorbirile ruso-ucrainene, preşedintele ucrainean s-a declarat "mulţumit că avem un semnal din partea Rusiei", în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev difuzate pe contul de Telegram a preşedinţiei ucrainene.

La ultimele discuţii, "am început să vorbim" şi Moscova "nu a mai dat pur şi simplu ultimatumuri", ceea ce reprezintă "o abordare fundamental diferită", a adăugat Zelenski. Potrivit lui, în cursul ultimilor doi ani, Ucraina a solicitat Moscovei acest lucru "de peste zece ori (...) fără a auzi vreodată că poate avea loc un dialog".

Zelenski a făcut aceste afirmaţii în contextul în care joi a avut loc discuţii între şeful diplomaţiei ruse şi omologul său ucrainean în Turcia, prima la acest nivel de la începutul conflictului, Anterior, trei sesiuni de convorbiri la nivel de delegaţii au avut loc, prima la frontiera ucraineano-belarusă şi celelalte două la frontiera polono-belarusă.

Aceste convorbiri continuă prin videoconferinţă, a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, refuzând să furnizeze mai multe detalii.

Zelenski a deplâns totuşi că "partenerii occidentali (ai Ucrainei) nu sunt suficient de angajaţi" în această abordare.

În termeni de garanţii de securitate, "Ucraina nu va putea avea încredere în Rusia după acest război sângeros. Astfel de garanţii de securitate trebuie să fie propuse de alţi lideri străini", a estimat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”