Zelenski, acuzat în continuare că nu își dorește pacea în Ucraina. Marco Rubio: „El spune că vrea, dar poate că nu vrea”

Zelenski, acuzat în continuare că nu își dorește pacea în Ucraina. Marco Rubio: „El spune că vrea, dar poate că nu vrea”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, susține că Volodimir Zelenski ar trebui să își ceară scuze pentru că a transformat întâlnirea cu Tump de la Casa Albă într-un „fiasco”. El s-a întrebat dacă liderul de la Kiev își dorește cu adevărat pacea în războiul cu Rusia.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio FOTO: Profimedia

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio FOTO: Profimedia

„Când începi să vorbeşti despre asta în mod agresiv – iar preşedintele este un negociator, a făcut afaceri toată viaţa sa – nu vei aduce oamenii la masa discuţiilor. Şi astfel începi să percepi că poate Zelenski nu doreşte un acord de pace. El spune că vrea, dar poate că nu vrea”, a spus Rubio, într-un interviu pentru CNN.

Remarcile lui Rubio au subliniat daunele serioase care au fost aduse relației americano-ucrainene la sfârșitul unei săptămâni în care liderii Marii Britanii și Franței au vizitat Washingtonul pentru a-i susține lui Trump că SUA trebuie să medieze un sfârșit al războiului care să nu prioritizeze interesele președintelui rus Vladimir Putin în detrimentul celor ale lui Zelenski.

În urma întâlnirii, Trump i-a cerut lui Zelenski să părăsească Casa Albă, în ciuda dorinţei Ucrainei de a continua discuţiile, a anulat o conferinţă de presă comună programată şi a pus serios sub semnul întrebării viitorul asistenţei SUA pentru efortul de război din Ucraina, precum şi viitorul lui Zelenski ca lider.

Întrebat despre comentariile făcute după întâlnire de senatorul republican din Carolina de Sud Lindsey Graham – de obicei un susţinător puternic al Ucrainei -, potrivit căruia Zelenski ar trebui să ia în considerare demisia, Rubio a răspuns că Trump „nu a luat nicio poziţie în această privinţă”.

„Ceea ce a spus astăzi este: Lăsaţi-l să se întoarcă atunci când este pregătit să facă pace. Asta a spus el”, a declarat Rubio. Secretarul de stat a adăugat că poziţia lui Trump cu privire la Putin rămâne de „încredere, dar cu verificare”.

Vineri seara, Trump a declarat că doreşte ca „oricine va face pace” să conducă Ucraina şi a adăugat că Zelenski „poate sau nu poate fi” capabil să realizeze acest lucru.

De asemenea, Rubio nu a fost de acord cu tonul lui Zelenski faţă de Vance în timpul întâlnirii. După ce vicepreşedintele a spus că drumul către pace şi prosperitate „este, poate, angajarea în diplomaţie”, Zelenski a răspuns prin prezentarea unei serii de angajamente diplomatice la care Putin a participat înainte de invazia sa la scară largă din Ucraina din 2022 şi pe care în final nu le-a respectat.

Rubio a recunoscut că întâlnirea a „deraiat” după această interacţiune. „Această subminare activă şi deschisă a eforturilor de a aduce pacea este profund frustrantă pentru toţi cei care au fost implicaţi în comunicarea cu ei până astăzi şi cred că ar trebui să îşi ceară scuze pentru că ne-a irosit timpul cu o întâlnire care urma să se încheie în felul în care a făcut-o”, a declarat secretarul american de stat.

Rubio a declarat că Zelenski este binevenit înapoi la Casa Albă atunci când este „pregătit să facă pace și este serios în privința păcii”.

„Cum să îi aduci pe Vladimir Putin şi Federaţia Rusă la masă pentru a discuta fie şi oportunitatea, fie şi pentru a explora dacă există o oportunitate pentru pace?”, s-a întrebat Rubio. „Nu o faci pur şi simplu strigându-i pe nume”, a punctat şeful diplomaţiei.

Rubio a mai spus că este prematur să spună dacă Trump, Putin şi Zelenski se vor întâlni în cele din urmă pentru discuţii de pace: „Sunt multe lucruri de făcut înainte să ajungem în acest punct. Acesta este un război complex care are în spate cauze ce datează de mai mulţi ani, este mult de navigat. S-a investit mult de ambele părţi”, a menţionat el.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Asta e de DNA!

2 VIDEO „Să te ia dracu” / Momentul când Zelenski l-a înjurat în limba ucraineană pe vicepreședintele american JD Vance

3 Cum a fost dat afară Zelenski de la Casa Albă

4 VIDEO Noi imagini din Germania...

5 Ăsta e poporul care revendică „țara lui Georgescu”? / Membri ai Clanului Cordunenilor, infractori de drept comun, simpatizanți legionari, intelectuali a…