Zeci de mii de polonezi au ieşit la proteste, răspunzând apelului opoziţiei ce consideră că rămânerea Poloniei în UE este ameninţată

Zeci de mii de polonezi au ieşit la proteste, răspunzând apelului opoziţiei ce consideră că rămânerea Poloniei în UE este ameninţată

Zeci de mii de polonezi au participat duminică la manifestaţii la Varşovia şi în alte oraşe ale Poloniei pentru a susţine apartenenţa ţării lor la UE, după decizia de vineri a Curţii Constituţionale poloneze care contestă întâietatea dreptului european în faţa celui naţional, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Contestatarii guvernului conservator polonez văd în acest verdict un prim pas către un ''Polexit'', o ieşire a Poloniei din UE. Opozantul Donald Tusk, fost premier liberal şi fost preşedinte al Consiliului European, a lansat duminică dimineaţă un apel concetăţenilor săi ''să apere o Polonie europeană''. ''Zeci de mii de persoane la Varşovia şi în peste 100 de oraşe şi sate în Polonia au venit să protesteze împotriva a ceea ce acest guvern face ţării noastre'', a spus apoi Tusk în faţa unei mulţimi imense la Varşovia purtând drapelul UE, potrivit France Presse.



Premierul Mateusz Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului său ori a partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni. 'Noi vrem o comunitate de respect şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră', a explicat el.



Tribunalul Constituţional polonez a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene. ''Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor'', a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional, care a denunţat ''ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez''.

Aliat al guvernului polonez, premierul ungar Viktor Orban a semnat sâmbătă o rezoluţie în care afirmă că ''se fac eforturi pentru a priva statele membre de puteri pe care nu le-au cedat niciodată Uniunii Europene, fără revizuirea tratatelor UE şi prin extinderi viclene de competenţe''. ''Întâietatea dreptului european trebuie aplicată numai acolo unde UE are competenţă, şi cadrul pentru aceasta este înscris în tratatele fondatoare ale UE'', notează Viktor Orban, în timp ce ministrul său al justiţiei, Judit Varga, a estimat că răspunsul Poloniei ''a fost declanşat de relele practici ale instituţiilor UE'' şi că ''ambiţiile imperiale ale Bruxellesului trebuie oprite''.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt criticate de Bruxelles că încalcă ''statul de drept'' şi ''valorile europene'' prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reformele în justiţie sau refuzul de a accepta migranţi. O serie de proceduri de infringement şi acţiuni la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) au fost declanşate împotriva lor de Comisia Europeană, care nu a aprobat încă planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale celor două ţări, în timp ce Budapesta şi Varşovia acuză Comisia Europeană şi CJUE de practicarea unor ''standarde duble''.



După decizia Tribunalului Constituţional polonez, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va face ''să fie respectate principiile fondatoare ale UE''. ''Toate hotărârile Curţii de Justiţie a UE sunt obligatorii pentru toate autorităţile statelor membre, inclusiv pentru instanţele naţionale. Dreptul Uniunii are întâietate faţă de dreptul naţional, inclusiv faţă de dispoziţiile constituţionale. Acesta este angajamentul pe care toate statele membre ale UE şi l-au asumat în momentul aderării la Uniunea Europeană'', a indicat şefa executivului comunitar.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...