Zeci de mii de credincioşi adunaţi la Fatima, între care şi ucraineni, s-au rugat pentru pace

Zeci de mii de credincioşi adunaţi la Fatima, între care şi ucraineni, s-au rugat pentru pace

Ţinând în mâini o lumânare şi un steag albastru cu galben, culorile drapelului Ucrainei, Karina Potomkina, o ucraineană care şi-a văzut de departe ţara devastată de război, s-a alăturat joi seara zecilor de mii de credincioşi în Portugalia pentru a se ruga pentru pace, relatează vineri Reuters.

Potomkina, în vârstă de 42 de ani, care s-a mutat din oraşul ucrainean Viniţa la Lisabona în urmă cu 20 de ani, şi alte circa 200.000 de persoane s-au adunat la unul dintre cele mai faimoase sanctuare ale catolicismului, Altarul Maicii Domnului din Fatima.



Evenimentul anual marchează prima dintre cele trei viziuni în care ar fi apărut Fecioara Maria cu peste 100 de ani în urmă. Însă multe persoane ca Potomkina au profitat de ocazie pentru a cere Rusiei să pună capăt invaziei din Ucraina.

"Acesta este într-adevăr un loc în care oamenii pot cere pace, se pot ruga pentru cei pe care i-am pierdut şi... pentru sfârşitul acestui război care nu are nicio explicaţie", a spus Potomkina cu lacrimi în ochi, în timp ce aşeza un steag ucrainean pe un gard alături de un steag portughez.

Mama, bunica şi fraţii ei se află în Ucraina. Unele dintre rudele ei sunt medici şi asistente şi au refuzat să plece din ţară, rămânând pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie.

Rusia a desfăşurat zeci de mii de militari în Ucraina pe 24 februarie, în ceea ce a numit o "operaţiune specială". De atunci, mii de oameni au fost ucişi şi peste 5 milioane de persoane - în principal femei, copii şi persoane în vârstă - au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara.

"Este foarte greu", a spus Potomkina în timp ce aştepta să înceapă procesiunea.



Biserica Romano-Catolică afirmă că Fecioara Maria le-a apărut unor copii portughezi în 1917 la Fatima, care pe atunci era un sat sărac de fermieri. Se crede că ea le-a transmis copiilor trei mesaje, aşa-numitele secrete de la Fatima.

Suveranul Pontif i-a canonizat în 2017 pe doi dintre cei trei copii cărora li s-a arătat Fecioara Maria.

"Sunt mişcată, foarte mişcată", a afirmat o femeie de 70 de ani prezentă la procesiune. "Sunt aici să îi mulţumesc Maicii Domnului că sunt bine (după COVID-19)... şi îi cer acum, mai presus de toate, pace: pace în Europa, pace pentru toţi", a mai spus ea.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”