Zece rachete sol-aer S-300, lansate de ruși asupra orașului Zaporojie
Forţele ruse au lansat luni dimineaţă circa zece rachete sol-aer S-300 asupra oraşului Zaporojie, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume, distrugând obiective de infrastructură civilă, a anunţat şeful administraţiei militare ucrainene al regiunii Oleksandr Staruh pe contul său Telegram, potrivit Unian, citat de Agerpres. "Există riscul unor noi atacuri. Aveţi grijă de voi!", a spus el, adresându-se localnicilor.
Regiunea Zaporojie atacată cu rachete de ruși FOTO EPA EFE (arhivă)
În aceeaşi postare, responsabilul ucrainean adaugă că, în afară de oraşul Zaporojie, au fost vizate alte două localităţi din apropiere. Anatoli Kurtev, primarul interimar al oraşului, a declarat că în urma noului atac asupra Zaporojie există victime, dar fără să ofere detalii.
"În urma atacului inamic, au fost distruse obiective ale infrastructurii civile. Din păcate, există victime. La faţa locului acţionează toate serviciile competente", a indicat Kurtev, promiţând să revină ulterior cu mai multe detalii.
Conform unor informaţii preliminare, cel puţin o persoană a fost spitalizată ca urmare a atacului cu rachete împotriva centrului de reabilitare, unde învăţau copii cu nevoi speciale. Nu se ştie dacă este vorba de un adult sau de un copil.
Cea mai mare parte a regiunii, ocupată de ruși
Forţele ruse au ocupat de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina cea mai mare parte din regiunea Zaporojie (sudul Ucrainei), unde se află situată cea mai mare centrală nucleară din Europa. Cele mai mari oraşe din regiune - Berdiansk, Melitopol, Tokmak, Enerhodar - unde este situată centrala nucleară din Zaporojie - se află sub ocupaţie rusă.
Centrul administrativ al regiunii se află însă sub controlul Ucrainei. În perioada 23-27 septembrie, ocupanţii ruşi au organizat un aşa-zis referendum în regiunea Zaporojie şi Herson (sud) cu privire la desprinderea de Ucraina, formarea unui stat independent şi aderarea acestuia la Federaţia Rusă. La 30 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a oficializat anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, precum şi a autoproclamatelor republici populare Lugansk şi Doneţk, din estul Ucrainei, la Federaţia Rusă. Dar niciuna dintre ele nu este controlată în totalitate de trupele ruse, notează Unian.
Bombardamente și în timpul referendumurilor
Oraşul Zaporojie a fost supus bombardamentelor şi în cursul desfăşurării aşa-ziselor referendumuri, iar în ultimele zile inamicul şi-a intensificat atacurile. Cu o zi în urmă, invadatorii ruşi au lovit Zaporojie şi suburbiile sale cu patru rachete S-300, distrugând mai multe obiective de infrastructură industrială. Dar atacul cel mai sângeros din ultimul timp datează din 30 septembrie, când forţele ruse au lovit o coloană de maşini civile care aşteptau la coadă la ieşirea din oraş spre teritoriul ocupat temporar de ruşi: 31 de persoane au fost ucise.
Distrugeri în cel puțin 35 de localități
În ultimele 24 de ore, forţele ruse au lansat 11 rachete de diferite tipuri, efectuând alte 10 atacuri aeriene pe teritoriul Ucrainei, precum şi 65 de bombardamente cu sisteme de lansare multiplă de rachete împotriva a zeci de localităţi, a raportat Statul Major General al armatei ucrainene într-un buletin informativ cu privire la situaţia de pe front pe pagina sa oficială pe Facebook, conform agenţiei de presă citate. În cel puţin 35 de localităţi au fost semnalate distrugeri, potrivit textului.
Sursa: adevarul.ro