Zborul MH17: Controverse asupra doborârii avionului malaezian civil de o rachetă Buk în Ucraina
Peste un milion de documente, fotografii și înregistrări video studiate în ancheta penală asupra prăbușirii Boeing 777 în regiunea Donețk (estul Ucrainei) confirmă teoria potrivit căreia avionul de pasageri malaezian ar fi fost doborât de un sistem de rachete Buk rusesc, cel mai probabil cu echipaj rus, afirmă într-un editorial publicat marți pe pagina sa online una din cele mai mari televiziuni din Olanda NOS (Nederlandse Omroep Stichting) , stârnind reacții în presa ucraineană și rusă, care au cerut precizări televiziunii respective.
Materialul 'Cinci întrebări cu privire la ancheta asupra MH17', care citează surse din cadrul Parchetului și al altor autorități olandeze, a fost preluat miercuri seara de canale mass-media ucrainene, între care agenția de presă Unian, cu referire la postul de televiziune TSN, care cita la rândul său portalul Uainfo, și a suscitat controverse, mai ales că era citat serviciul de presă al Parchetului olandez..
Canalul de televiziune RT, apropiat Kremlinului, a făcut joi un demers jurnalistic pentru a arăta că informațiile publicate de mass-media ucrainene nu au nimic comun cu realitatea, mai ales că media occidentale și restul media olandeze au trecut cu vederea materialul NOS, iar presa de la Kiev făcea referire directă la Parchetul de la Haga.
Postul de radio Svoboda (Radio Free Europe/Radio Liberty) l-a contactat pe autorul editorialului NOS, Robert Bas, redactor al acestui post de televiziune, încercând să afle care este adevărul.
'Sursele noastre preferă anonimatul și noi le ținem secrete numele. Ele sunt implicate în anchetă și nu au dreptul să facă declarații oficiale despre concluziile investigației. Astfel de anchete sunt efectuate în spatele ușilor închise. Ele implică o mulțime de oameni, iar dacă vorbești cu câțiva dintre ei, independent unul de celălalt, poți găsi un fir comun care duce la o concluzie', a afirmat jurnalistul olandez.
'Pot spune că eu și încă un coleg al meu am discutat cu o serie de experți implicați în ancheta penală. Ne-a interesat cât de mult a progresat ancheta și ce relevă documentele', spune el.
'Subliniez, ancheta continuă. Concluzii oficiale cu privire la anchetă nu au fost făcute și nu au fost date publicității, dar potrivit mai multor surse din echipa de anchetatori, lucrurile sunt exact așa cum sunt descrise în acest articol', a declarat Robert Bas, autorul materialului preluat de mass-media ucrainene.
Cei implicați în ancheta penală au ajuns la concluzia implicării Buk-ului rusesc în tragedia din vara trecută, studiind mai mult de un milion de fotografii și materialele video, documente și după ce au vorbit cu martori la fața locului. În privința echipajului rus al Buk nu există încă o certitudine deplină, spune el.
Despre faptul că rebelii au intrat în posesia unui sistem de rachete Buk declarase cu puțin timp înainte de catastrofă chiar activistul politic rus Serghei Kurghinian, apropiat regimului de la Kremlin. O înregistrare cu declarația acestuia a fost dată publicității de opozantul Boris Nemțov, ucis săptămâna trecută la Moscova, relevă postul de radio Svoboda.
Robert Bas consideră că parchetul olandez își va face publice anul acesta concluziile și acestea nu vor diferi de ceea ce se afirmă în materialul publicat de NOS. 'În prezent continuă prelucrarea materialelor, sunt luate în considerare și alte versiuni. Versiunea cu Buk-ul rusesc este una din ele. Sunt studiate diferite scenarii, dar când i-am întrebat pe interlocutorii mei care scenariu este considerat cel mai plauzibil, ei mi l-au indicat pe cel descris de mine în articol', a insistat jurnalistul.
Sursele postului tv NOS privesc cu pesimism șansele de a-i găsi nemijlocit pe autorii direct responsabili de catastrofă. Aceștia probabil că și-au schimbat numele sau, eventual, au fost eliminați de serviciile secrete ruse pentru a șterge urmele, mai subliniază Bas în articolul său.
Zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care asigura legătura Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a prăbușit la 17 iulie în estul Ucrainei. Cei 298 de ocupanți ai săi, dintre care două treimi olandezi, și-au pierdut viața. Ucraina și SUA afirmă că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer, furnizată separatiștilor proruși de Moscova, ceea ce Rusia dezminte și atribuie forțelor ucrainene responsabilitatea atacului. AGERPRES