Zamolxis, divinitatea misterioasă a dacilor, descrisă de antici ca zeu, profet, mare preot sau filozof, a devenit pentru numeroși români un personaj actual. Lipsa unor izvoare istorice clare a fost suplinită cu legende bizare și teorii fanteziste care au inundat spațiul online.

Religia dacilor a fost, de-a lungul timpului, o temă controversată, iar în centrul ei s-a aflat un personaj la fel de misterios: Zamolxis. Amintit de autori antici precum Herodot sau Strabon, zeul dac a fost „adoptat” de români în cele mai diverse forme.

Pentru unii, a devenit simbolul identității naționale. Alții l-au văzut ca un guru arhaic al spiritualității ezoterice. În unele interpretări, este descris ca un personaj cu puteri supranaturale, care stăpânește spațiul și poate călători în timp.

Relatările antice despre el au fost reinterpretate și adesea îmbogățite cu fantezii moderne, care circulă pe rețelele sociale, punând la încercare rațiunea multor români.

„Dacii nu aveau nevoie de psiholog, pentru că îl aveau pe Zamolxis”, este una dintre glumele virale care circulă pe rețelele sociale. Mulți români au tratat, însă, într-un mod mult mai serios legendele lui Zamolxis și le-au oferit propriile interpretări, controversate.

Cine a fost Zamolxis

Cele mai vechi mărturii despre divinitatea dacilor provin din Antichitate și sunt cuprinse într-un interval de peste un mileniu.

În secolul V î. Hr. Herodot a oferit prima relatare despre Zalmoxis în "Istorii", descriindu-l ca pe un zeu al geților care promitea nemurirea adepților săi. Curajul cu care luptau geţii venea din credinţa lor în nemurire, relata Herodot, iar cel care le insuflase această credinţă era Zamolxis. Herodot dezvăluia și ritualul sângeros pe care dacii îl făceau pentru a-l împăca pe Zamolxis.

„Tot la al cincilea an ei trimit la Zamolxis un sol, tras la sorţi. Îl azvârlesc în suliţe. Dacă moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e om ticălos”, scria Herodot în Istorii.

Istoricul antic afirma că Zamolxis ar fi fost sclavul filozofului Pitagora, iar după ce a fost eliberat și s-a îmbogățit, s-a întors în ținuturile geţilor.

„În patria lui, a clădit o casă pentru adunările bărbaţilor, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi”, arăta Herodot.

Pentru a-şi dovedi teoria despre nemurire, Zamolxis ar fi dispărut într-o locuinţă subterană timp de trei ani.

„Tracii doreau mult să îl aibă, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi şi astfel făcu vrednice de crezare învăţăturile lui”, adăuga istoricul.

Personaj din istoria dacilor

În urmă cu două milenii, istoricul Strabon relata despre Zamolxis în lucrarea „Geografia, descriindu-l ca pe un semizeu, venerat de geți. Potrivit istoricului elen, Zamolxis ar fi fost la început sclavul lui Pitagora.

„A deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, iar altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Întorcându-se în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi popor, întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea proorociri”, scria Strabon.

Întors în ținuturile geților, Zamolxis ar fi devenit profet și apoi zeu, trăind izolat într-o peșteră sacră, accesibilă doar regelui și slujitorilor săi. Regele ținea cont de sfaturile sale, iar oamenii credeau că acestea vin de la zei. Peștera unde locuia se afla pe muntele sfânt Kogaionon, lângă un râu cu același nume, adăuga istoricul antic.

Diodor din Sicila, Porphyr, Iamblichus și Iordanes au oferit la rândul lor mărturii interesante despre Zamolxis. Ultimul, în secolul VI d.Hr., l-a descris în lucrarea Getica drept un filozof și legislator care a civilizat poporul get.

„În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică Dacia, Tracia şi Moesia, geţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat”, arăta Iordanes.

Cum a devenit Zamolxis simbol istoric controversat

În secolul XX, mai mulți oameni de știință români au căutat să descifreze misterul divinității dacilor. Nicolae Densușianu, Mircea Eliade, Lucian Blaga și Ion Horațiu Crișan au oferit interpretări originale scrierilor antice despre zeitatea dacilor.

Cele mai controversate dintre ele s-au regăsit în „Dacia Preistorică”, lucrarea istorică de peste 1.200 de pagini scrisă de Nicolae Densușianu la începutul secolului XX. Istoricul susținea că pelasgii, considerați strămoșii dacilor, își aveau originea în actualul teritoriu al României, de unde s-au răspândit în restul Europei.

Autorul afirmă că Prometeu era strămoșul dacilor, iar Zamolxis, zeul suprem al pelasgilor, era venerat sub numele de „Zeul Moș”, identificat cu Saturn. Preoții și credincioșii îi ridicau monumente megalitice în munții Daciei, iar credința lor era că sufletul supraviețuiește morții.

„Numele Zalmoxis atât de misterios în literatura modernă aparţine dialectului primitiv pelasg din Dacia. Era numai un simplu titlu de onoare şi de respect al supremei divinităţi, aceeaşi expresiune combinată ca şi Deul moş în limba română, numai forma sub care ni s-a transmis de autorii greceşti este alterată”, afirma Densușianu.

Teoriile lui Densușianu despre Zamolxis au fost criticate sau privite cu rezervă de alți oameni de știință români, unii numind cartea sa un „delir științific”.

Au fost însă îmbrățișate și promovate de numeroși români, unii fascinați de ideea că strămoșii dacilor au fost „cuceritorii lumii vechi”, alții captivați de înțelepciunea lui sau de ideea că pe teritoriul României ar fi început civilizația europeană.

Legendele antice despre Zamolxis au fost și ele reinterpretate și sunt promovate adesea în forme alterate, dar mai atractive pentru români.

Numeroase grupuri de Facebook, dar și site-uri dedicate dacilor prezintă relatări inventate despre divinitatea dacică, despre „cultul zamolxian”, despre locurile unde ar fi trăit și despre isprăvile acestuia.

Unii români și-au folosit imaginația pentru a scrie cărți fanteziste despre Zamolxis, care au devenit populare în ultimii ani. Alții au atras numeroși fani pe rețelele sociale înfățișându-se ca „daci”, în straie albe și simple, cu căciuli „dacice”, bărbi stufoase, purtând toiege și vorbind despre „Deceneu”, „Zamolxis”, „strămoși”, „neam” și „glie”.

Teorii bizare despre „școala zamolxiană” și biblia lui Zamolxis

Pe un site dedicat „cultului zamolxian”, românii pot afla că în jurul anului 1.400 î.Hr. ar fi fost construită în Dacia prima școală zamolxiană, numită Andoniconul.

Aici, preoții zamolxieni – numiți și sacredoți – predau toate „disciplinele universitare” ale vremii, începând cu teologia, respectiv cultul Zeului Soare și al celor 12 constelații. Elevii învățau opt materii, printre care disciplina, cultivarea virtuții și autodezvoltarea, arată site-ul.

Un alt site dedicat spiritualității dacice îi informează, în mod eronat, pe români că Zamolxis ar fi guvernat granițele Europei Centrale.

„Se regăsea și în nordul continentului, unde Dacia avea rădăcini încă de pe vremea lui Deceneu, întinzându-se în prelungirea timpului și către nord-vest, unde este Danemarca, țară care, desigur, își evidenția hotarul tot în regatul geto-dac, însă și pe vechile hărți sub numele de Dacia”, afirmă autorii unui articol publicat pe site.

Oamenii de știință nu împărtășesc astfel de teorii. Conform site-ului oficial al guvernului danez, primii locuitori ai Danemarcei au fost vânători și pescari care au migrat din sudul și estul Europei, după ultima glaciațiune, în jurul anului 10.000 î.Hr.

„Până în epoca fierului, danezii stabiliseră legături comerciale cu Imperiul Roman. Până în anul 200 d.Hr., poporul danez a început să folosească limbajul runelor dăltuit în piatră”, arată site-ul denmark.dk.

În același timp, nu există dovezi arheologice privind folosirea scrisului de către daci în aceeași perioadă.

Zamolxis, comparat cu IIsus

Alți români l-au comparat pe Zamolxis cu Iisus Hristos. Preotul Dumitru Bălașa susținea că dacii ar fi avut credințe apropiate de ortodoxie.

„Preotul-istoric Dumitru Bălaşa pune în evidenţă marea personalitate a ‘păgânului’ Zalmoxis al illiro-traco-geto-dacilor, văzându-l însă nu ca pe un păgân – cu sensul infamant –, ci ca promotor al dreptei credinţe a neamului său, creator de religie, în rând cu marile personalităţi de acest fel ale antichităţii”, scria cercetătorul George Iscru.

Și alți români au împărtășit teorii asemănătoare. Pe unele pagini de Facebook dedicate dacilor, Zamolxis este descris, nu ca o figură religioasă, ci mai degrabă ca fiind un extraterestru coborât din alte constelații. Unele site-uri susțin că Zamolxis ar fi o entitate spirituală nemuritoare, care „trăiește în planuri subtile, sub Sfinxul din Bucegi”.

Alți autori au afirmat că au avut „revelații” în Bucegi și ar fi comunicat direct cu el.

„Sunt prezent pe fiecare planetă locuită, sub diferite forme energetice. Pe planeta voastră am luat o formă condensată acum peste cinci milioane de ani. În această zonă am fost eu, cunoscut ca Zamolxe; în China ca Lao Tze, în India – Gautama Siddhartha, numit Buddha”, informează cartea „Legile lui Zalmoxe”, apărută online.

Pe un alt grup de Facebook dedicat istoriei dacilor este publicată o presupusă „Biblie a lui Zamolxis”, care începe astfel:

„În vremuri nescrise, când lumea era încă tânără și necunoscută, Zalmoxe, marele zeu al geto-dacilor, pășea prin întunericul primordial. Cu fiecare pas al său, lumina se răspândea, risipind întunericul și aducând viață”, arată un fragment al „bibliei dacice”.

În ultimii ani, au apărut mai multe variante ale acestei „scripturi”, sub titluri precum „Cartea lui Zamolxe – Noul Testament al dacilor”, unde textele apar sub forma unor versete.

Munții Bucegi au dat naștere unor legende despre presupuse „tuneluri dacice”, iar Zamolxis a fost și el inclus în peisaj. Și alte locuri din România sunt considerate „locuințe sacre” ale lui Zamolxis.

Cele mai populare sunt Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche (județul Brașov), Peștera Polovragi, Sarmizegetusa Regia, Muntele Gugu și Muntele Ceahlău, cetățile dacice din Munții Orăștiei. Sunt adesea vizitate de turiști, pelerini sau pasionați de spiritualitate și ezoterism, unii atrași de legendele legate de Zamolxis ori de „energiile” străvechi.