Zalmoxes a fost figura centrală a panteonului dacic. În jurul său s-au construit mult mituri, inclusiv moderne, și continuă să stârnească o fascinație aparte. Existența sa este un adevărat mister, existând numeroase teorii privind originea și faptele sale.

Locuri de cult la Sarmisegetusa Regia FOTO wikipedia

Zalmoxis a fost considerat zeul principal al dacilor. Unele teorii spun că ar fi fost singurul și că dacii ar fi abordat, anticipând creștinismul, o religie monoteistă. Evident, această idee este contrazisă de specialiști, existând dovezi clare că pe lângă Zalmoxis, la daci existau și alte divinități, plus o întreagă lume mitologică populată cu spirite și creaturi fantastice. De altfel, există și concluzia că Zalmoxis nu ar fi fost în niciun caz zeul suprem al dacilor. Cert este că Zalmoxis continuă să fascineze și astăzi, mai ales pe amatorii de spiritism, ritualuri ezoterice sau pseudo-istorie. În ciuda popularității sale, Zalmoxis este un personaj misterios. Specialiștii în urma studiilor interdisciplinare de amploare, documentare, lingvistice, arheologice, au elaborat o serie de teorii privind această zeitate definitorie pentru viața spirituală a dacilor. Sunt și cei care presupun că a fost un personaj istoric real, care datorită calităților sale a ajuns să fie zeificat.

Sclavul lui Pitagora, un maestru al ”nemuririi”

Despre Zalmoxe, ca figură centrală a panteonului dacic aflăm de la autorii antici. În special de la Herodot. Referințe sunt însă și la Iordanes dar și la Strabon, de exemplu. Cea mai cunoscută variantă, însă, este cea a lui Herodot. Acesta spune că Zalmoxis era un zeu al tracilor, mai ales a triburilor de la nord de Dunăre, geții. Istoricul antic grec spune că Zalmoxis se confunda, la triburile geților cu o altă zeitate nord-dunăreană, Gebeleizis, o divinitate a tunetelor. În plus, credința în Zalmoxis presupunea ideea de nemurire a spiritului. Acesta ar fi deprins aceaste idei de la celebrul Pitagoras, fiind sclav al acestuia pe insula Samos. Și-a obținut cumva libertatea și a făcut chiar și avere. Herodot spune că s-a întors la ai săi, la traci. Adică la rândul său avea origine tracică, sau era de-a dreptul get. Istoricul grec continuă, și spune Zalmoxis și-a găsit poporul într-o degringoladă morală, spirituală dar și materială.

Fostul sclav a preluat frâiele puterii și i-a învățat pe traci (n.r. cel mai probabil cei de la nord de Dunăre, din zona Dobrogei de astăzi) cum să trăiască mai rafinat și mai ales cum să facă comerț profitabil cu grecii. După aceea, printr-un șiretlic, am putea spune astăzi șarlatanie, Zalmoxis își convingea oaspeții de faptul că sufletul este nemuritor. Ba chiar, tot prin aceleași metode și-a asigurat un loc în panteon, devenind zeu. Mai precis, s-a prefăcut mort, a stat ascuns și a revenit ca și cum ar fi înviat. „Și-a clădit o încăpere, în care din când în când îi primea și ospăta pe cei mai de seamă dintre traci, folosindu-se de ocazie pentru a-i învăța că nici el, nici ei, onorații oaspeți, nici vreunul dintre descendenții lor nu vor muri vreodată, dar că se vor duce toți într-un loc unde vor trăi pe veci bucurându-se de toate bunurile posibile. Făcând acestea, și ținând astfel de discursuri, el construia un apartament subteran, în care, când fusese gata, se ascunse, dispărând brusc dinaintea tracilor, care regretaseră mult pierderea lui și l-au plâns ca pe un mort. Între timp el trăise în secreta lui cameră trei ani, după care a ieșit din ascunzătoare și s-a arătat din nou compatrioților, care astfel au fost făcuți să creadă ceea ce i-a învățat”, preciza Herodot.

Un șaman legendar, un profet sau un rege-erou divinizat

La finalul poveștii despre Zamloxis, inclusiv Herodot recunoaște că nu crede mare lucru din această legendă. În primul este convins că a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. În orice caz, despre Zalmoxis au scris și alți autori antici. Strabon de exemplu spune că Zalmoxis „la început el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu al lor, iar după un timp a fost socotit și zeu”. Strabon îl consideră un soi de profet al neamului său, precum Orfeu sau Musaois. La rândul său Diodor din Sicillia, spune de asemenea că Zalmoxis a fost un om, dar un mare legiuitor al geților. Una dintre teorii de altfel arată că acest Zalmoxis a fost un mare preot get, probabil al lui Gebeleizis, ajungând după moarte să fie confundat cu acesta, sau atribuindu-se puterile acestuia. Zalmoxis nu a fost orice fel de preot, mai degrabă un sacerdot cu puteri profetice și o influență spirituală uriașă asupra triburilor getice. Un om care a schimbat modul de a vedea viața spirituală. Alți autori afirmă că Zalmoxis ar fi fost un șaman puternic care invoca animalele totemice ale geților și dacilor.

Totul a pornit de la etimologia numelui său, care ar însemna „piele de urs”. Un șaman vechi care ajunsese, datorită puterilor sale magice( așa cum le percepeau comunitățile din aceea perioadă), a fost divinizat. ”Phorphyrios, E Rode, Deubner, Kazarov sau mai recent R. Carpenter au susținut că la origine Zalmoxis ar fi fost un zeu-urs, referindu-se la faza totemică a religiei geto-dacice”, precizează Ioan Horațiu Crișan în lucrarea sa „Spiritualitatea geto-dacilor”. Există însă și alte opinii. Ioan Horațiu Crișan observă totodată că în lucrarea lui Herodot, Zalmoxis este numit ”daimon”. Adică un erou al vremurilor trecute, așa cum arăta, de exemplu, Hesiod în ”Munci și Zile”, care odată cu moarte a devenit un spirit protector al poporului său. „Aceasta poate desemna o ființă umană eroizată, adică una care continuă să exercite după moarte o înrâurire decisivă asupra colectivității din care a făcut parte”, preciza P. Alexandrescu. De altfel, așa cum arată o serie de autori antici, tracii obișnuiau să-și divinizeze liderii legendari, regii care s-au făcut remarcați prin calități extraordinare. Este posibil ca Zalmoxis să fi fost un rege get, poate cu un dar aparte al profeției, al supranaturalului, un erou care a rămas zeu protector al poporului său.

Un profet divinizat

Ion Horațiu Crișan, este totuși de părere că Zalmoxis a fost un mare preot, un profet , un fel de Dalai Lama getic care a fost divinizat după moarte. El nici măcar nu ar fi fost zeul principal al geților. „Numeroși învățați îl consideră pe Zalmoxis un profet divinizat și-l echivelează cu Dalai Lama din Asia Centrală. (...) Se poate afirma că Zalmoxis nu a fost zeul suprem al geto-dacilor, a cărui natură urano-solară ori chtoniană s-au străduit să i-o găsească atâția învățați moderni, ci un preot , un preot-fondator, ce a sfârșit prin a fi zeificat”, precizează specialistul român în lucrarea deja menționată. Cât despre concepția privind nemurirea sufletului, nu era nici pe departe unică la geți.

„În secolul VII îHr și în prima jumătate a secolului VI îhr pe întreaga arie grecească mediteraneeană se produc modificări ideologice datorită răspândirii unor culte misterice bazate pe principiul purificării și pe un complicat sistem de credințe într-o viață viitoare care se obține prin practici rituale ce implicau anumite abstinențe”, se arată în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

Cu alte cuvinte, este foarte probabil ca Zalmoxis, un mare preot la geților, poate din zona Dobrogei de astăzi, în contact cu credințele grecești să fi împrumutat anumite elemente din credințele orfice și să le fi propovăduit poporului său. Zeul suprem al dacilor este posibil, spun unii autori, să fi fost Gebeleizis sau Nebeleizis, sau aceea divinitate a cerului, pământului și apelor reprezentată pe diferite artefacte sub forma ”cavalerului trac„.