Yuan Shikai, generalul care a pus capăt istoriei de 2000 de ani a Imperiului Chinez

Yuan Shikai, generalul care a pus capăt istoriei de 2000 de ani a Imperiului Chinez

Yuan Shikai a fost a fost ministru în timpul domniei ultimei dinastii imperiale chineze, Qing, având un rol major în procesul de destrămare a sistemului monarhic de conducere a statului, finalizat în anul 1912, scrie Descoperă.

Yuan Shikai, generalul care a pus capăt istoriei de 2000 de ani a Imperiului Chinez

Deşi Henry Pu Yi este cunoscut ca fiind ultimul împărat al Chinei, a existat în istoria acestui stat şi o altă personalitate care a pretins că trebuie să îi fie acordat acest titlu: generalul Yuan Shikai.

Shikai s-a născut în anul 1859, în provincia chineză Henan. Datorită abilităţilor lui fizice, tânărul din clanul Xiangcheng a fost înrolat în armata Anhui, comandată de Li Hongzhang. Din 1882 şi până la izbucnirea Războilui Sino-Japonez, în 1894, Yuan a activat la Seul drept comisar.

După încheierea acestui conflict, în 1895, o ajută pe împărăteasa Dowager Cixi să intre din nou în posesia puterii, după ce nepotul ei, împăratul Guangxu, a încercat să impună o serie de reforme administrative. În anul 1901, Yuan devine vicerege de Zhili (regiunea care înconjura mai demult Beijingul), iar mai apoi ajunge mare cancelar al Imperiului, potrivit Descoperă .

După moartea lui Dowager Cixi şi a lui Guangxu, în anul 1908, Yuan a fost nevoit să se retragă în provincia sa natală, Henan. El revine, însă, în capitala chineză, în momentul izbucnirii revoluţiei din octombrie 1911. El obţine atunci titlurile de prim-ministru şi conducător al armatei imperiale. În decembrie 1911, Yuan reuşeşte să ajungă la un acord cu revoluţionarii, însă acesta nu rămâne valabil prea mult timp.

Deşi Sun Yat-senm, liderul Alianţei Revoluţionare, încearcă să se impună ca preşedinte interimar al unei nou-înfiinţate Republici Chineze, el îşi pierde rapid statutul, deoarece Yuan avea întreg sprijinul dinastiei Qing. Încrederea în el era atât de mare, încât o convinge pe Longyu, mama mult prea tânărului împărat de atunci Pu Yi - avea doar şase ani, să renunţe la tronul imperial. La 12 februarie 1912, istoria de peste 2000 de ani a Imperiului ia sfârşit. Yuan Shikai devine primul preşedinte al Republicii Chineze.

Încă de la începutul perioadei sale de conducere, Shikai a încercat să se impună prin măsuri autoritare. Una dintre cele mai importante a fost cea a înfiinţării unei noi dinastii imperiale, denumită "Hongxian", la finalul anului 1915. Aceasta este, cel mai probabil, una dintre dinastiile care a condus cel mai puţin până acum. A fost împărat numai 83 de zile. La vârsta de 56 de ani, Yuan Shikai a renunţat la tron în martie 1916. Trei luni mai târziu se stinge din viaţă, lăsând în urma lui o luptă acerbă pentru putere dusă de către generalii chinezi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”