Yemen: Peste 1.000 de prizonieri de război eliberaţi în cel mai mare schimb de la începutul conflictului

Yemen: Peste 1.000 de prizonieri de război eliberaţi în cel mai mare schimb de la începutul conflictului

Peste 1.000 de prizonieri de război au fost eliberaţi în ultimele 48 de ore în Yemen, în cadrul unui amplu schimb între putere şi rebeli, în baza unui acord mediat de ONU, a anunţat vineri Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), transmite AFP.

Acest schimb este 'cel mai amplu de la începutul conflictului' în 2014, a subliniat CICR, care organizează operaţiunea.

Vineri au fost eliberaţi 352 de prizonieri, iar joi 704.

Schimbul de prizonieri este considerat un progres în procesul politic vizând o reglementare în Yemen, unde se confruntă guvernul, sprijinit de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, şi rebelii houthi, susţinuţi de Iran.

Schimbul a avut loc în virtutea unui acord încheiat la sfârşitul lui septembrie în Elveţia, sub patronajul Naţiunilor Unite.

Vineri, avioane închiriate de CICR au transportat prizonieri între Sanaa, capitala yemenită controlată de rebeli, şi Aden (sud), unde se află guvernul.

Cu o zi în urmă, avioane transportând prizonieri de război au aterizat la Sanaa, la Seiyun, oraş din sud-est controlat de guvern, şi la Riad, capitala saudită, a precizat CICR.

La negocierile de pace din Suedia în 2018, guvernul şi rebelii au căzut de acord să schimbe în total 15.000 de prizonieri.

De atunci, astfel de schimburi au avut loc în mod sporadic.

Potrivit lui Majed Fadael, membru al comisiei guvernamentale pentru problemele prizonierilor, negociatorii se vor întâlni din nou în cursul anului pentru a discuta despre alte eliberări.

'Viitorul acord (de eliberare de deţinuţi) va include patru figuri ale guvernului', printre care Nasser Mansour Hadi, fratele preşedintelui yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi, a adăugat el.

Operaţiunea a intervenit după eliberarea a doi americani luaţi în detenţie de către rebelii houthi, care au obţinut, într-un aparent schimb, revenirea a circa 240 de rebeli prizonieri în Oman.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu zeci de mii de morţi, în majoritate civili, şi a provocat o criză umanitară considerată de ONU cea mai gravă din lume.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”