Wimbledon 2023: Mare surpriză în a doua semifinală. Sabalenka ratează șansa de a fi noul număr 1 mondial
După aproape două săptămâni pline de evenimente, Wimbledon și-a desemnat finala de pe tabloul feminin. Ons Jabeur și Marketa Vondrusouva se vor lupta sâmbătă pentru marele trofeu.
Aryna Sabalenka, învinsă în semifinale la Wimbledon. Foto Getty images
După ce sportiva din Cehia a obținut biletul pentru finală după ce a trecut de Elina Svitolina, tunisianca Jabeur a făcut și ea pasul către marea finală , după o revenire de poveste în fața belarusei Aryna Sabalenka.
Sportiva de pe locul 2 WTA a condus cu 1-0 la seturi și 4-2 în setul doi. Însă miza - finala de la Wimbledon, cât și locul 1 mondial, și-a spus cuvântul. Ons Jabeur a recuperat puțin câte puțin, după care a preluat frâiele meciului: A câștigat setul secund cu 6-4 și a trimis meciul în decisiv.
Jabeur s-a desprins la 5-3 în setul 3 și a rezistat atacurilor fulminante ale Arynei, care a reușit să salveze 4 mingi de meci. La a 5-a, Sabalenka nu a mai putut face față, astfel că ratează două obiective majore dintr-un singur foc. Va rămâne pe locul 2 mondial, în spatele polonezei Iga Swiatek, și va privi de pe margine o finală inedită, între cehoaica Marketa Vondrousova și tunisianca Ons Jabeur.
Ultimul act al turneului de la Wimbledon se va disputa sâmbătă, nu mai devreme de ora 16.00, în direct la Eurosport. Jabeur e la a treia finală de Mare Șlem a carierei, pierzându-le pe precedentele două, în timp ce în timp ce Marketa Vondrousova a fost într-o singură finală majoră, cea de la Roland Garros din 2019, de asemenea pierdută.
Sursa: adevarul.ro