WEF: Elveția, cea mai competitivă țară din lume; România a coborât pe locul 68 din 137 de state
România ocupă locul 68 în topul celor mai competitive 137 de state din lume, în scădere cu șase poziții față de anul trecut, în timp ce Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial pentru al nouălea an consecutiv, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF), transmit Kyodo și Reuters.
Scorul general obținut de România este de 4,30 puncte pe o scară de la unu la șapte. Înaintea României se află state, precum Estonia (locul 29), Cehia (31), Polonia (39), Lituania (locul 41), Slovenia (locul 48), Bulgaria (49), Slovacia (59) și Ungaria (60). România devansează însă țări, precum Croația (74), Grecia (87) și Republica Moldova (89).
Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 116 în lume) dar și la instituții (locul 86 în lume) și infrastructură (poziția 83). În schimb, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 38 în lume, și mărimea pieței, locul 41. Dar cele mai mari probleme cu care se confruntă țara sunt: impozitarea, birocrația, accesul la finanțare, forța de muncă educată inadecvat, corupția și furnizarea inadecvată a infrastructurii.
Elveția (cu un scor de 5,9 puncte) este urmată de SUA (5,9 puncte), Singapore (5,7 puncte), Olanda (5,7 puncte), Germania (5,7 puncte), Hong Kong (5,5 puncte), Suedia (5,5 puncte) și Marea Britanie (5,5 puncte). La coada clasamentului se regăsesc Mozambic (2,9 puncte) și Yemen (2,9 puncte).
Raportul Forumului Economic Mondial evaluează factori, cum ar fi performanța din sectorul public, mediul macroeconomic, calitatea educației și a infrastructurii în 137 de țări și teritorii.
AGERPRES