În acest weekend, în Capitală, s-au obținut autorizații pentru două adunări stradale, împotriva modului barbar în care regimul de la Teheran își calcă în picioare cetățenii. Prima acțiune a avut loc, ieri, în fața Ambasadei Iranului din București. A doua e programată pentru astăzi, de la ora 17.00, în Piața Victoriei.

În calitate de iranian stabilit în România din 1992, am avut onoarea de a edita un discurs cu acest prilej. Textul respectiv, redat mai jos, poate explica, parțial, de ce au loc astfel de manifestări în toate colțurile lumii.

Cazul Mahsa Amini, minor, pe lângă atrocitățile regimului!

Casa e unde e libertatea. De 43 de ani, iranienii sunt fără casă. Pentru că un intrus și-a pus mâinile pline de sânge pe casa lor. Acest intrus e regimul islamic.

Specialitatea lui: vărsarea de sânge, terorism, sugrumarea libertății.

Doar prin prisma longevității acestui regim cancerigen, crimele lui le-au depășit de mult și cu mult pe cele ale naziștilor lui Hitler!

Diferența e că, dacă s-au făcut mii de filme, documentare și emisiuni despre atrocitățile celui de-Al Doilea Război Mondial, actele de barbarism ale regimului islamic și strigătele de disperare ale iranienilor trec aproape neobservate. De 43 de ani!

E nevoie de câte o tragedie de neimaginat în lumea normală, ca în cazul lui Mahsa Amini, plus alte sute, mii de vieți prăpădite în proteste sângeroase, pentru ca drama iraniană să ajungă subiect de știri, în atenția lumii. Doar pentru câteva zile însă, fiindcă acest regim malefic și-a perfecționat tehnica de a strivi orice protest. Prin crime și mai mari, și mai sângeroase.

Știți care e însă partea tragică a acestei povești cu Mahsa Amini? Că Hijabul Islamic, impus cu prețul vărsării de sânge, nu e nici măcar cea mai mare crimă a acestui regim. Și nu e nici cea mai mare problemă a iranienilor.

Fericirea iranienilor, cea mai mare nefericire a regimului!

Iranianul de rând, deși trăiește într-o țară cu resurse naturale uriașe, a ajuns în niște condiții economice jalnice. Mulți dintre iranieni au și trei joburi, doar ca să supraviețuiască. Imaginea lor în lumea civilizată a fost murdărită în ultimii 43 de ani. Pașaportul iranian a ajuns la fel de valoros ca hârtia igienică. Oamenilor le-au fost răpite și cele mai mici bucurii. De 43 de ani, regimul islamic a transformat intrarea femeilor pe stadioanele de fotbal într-un caz mondial. Știți de ce? Fiindcă pentru acest regim, fericirea iranienilor e cea mai mare nefericire!

Ca pe vremea lui Ceaușescu!

Ne adunăm în Piața Victoriei și în fața Ambasadei Iranului, nu pentru a le arăta celor din interiorul ultimei clădiri că îi detestăm. Ei știu deja asta! Știu că noi îi considerăm niște trădători de țară. Pe ei și pe susținătorii lor, unii dintre ei infiltrați printre noi, în aceste proteste. Exact cum se întâmpla pe vremea comunismului, cu securiștii lui Ceaușescu.

Ne adunăm aici, în semn de solidaritate cu iranienii din țara natală. Care definesc ce înseamnă să fii curajos, ce înseamnă să-ți iubești patria. Pentru că, zilnic, atunci când ies pe stradă, cu mâinile goale, ei știu că nu există nicio garanție că se vor și întoarce, seara, acasă.

În Iran, începând din 1979, prețul plătit de contestatarii acestui regim e arhicunoscut: glonțul în cap. Fie acolo, pe stradă, fie în închisorile în care, de multe ori, actele înfiorătoare de tortură îi fac pe deținuții politici să-și dorească chiar glonțul în cap.

Gluma amară a iranienilor

Să n-aveți niciun dubiu: regimul iranian e întruchiparea răului, e malefic și a schimbat destinele unor generații întregi, care au avut doar „vina“ de a fi contemporani cu acești monștri.

În încheiere, o glumă amară: regimul islamic a venit la putere, în 1979, promițând prosperitate economică, pace și egalitate. Liderii lui religioși au plusat chiar: „Dacă faceți ce zice Islamul, ce zicem noi, veți trăi visul iranian în această viață și veți fi cetățeni ai raiului în viața de apoi“.

Ei bine, după 43 de ani de crime odioase, comise cu Islamul fluturat în față, cei mai mulți iranieni au o vorbă: „Decât să ajungem în rai pe lumea ailaltă, cu voi și cu Islamul vostru, mai bine în subsolul iadului, dar cât mai departe de voi!“.