Weekendul care urmează se anunţă a fi cel mai bun pentru turismul intern de la izbucnirea pandemiei (platformă hotelieră)

Weekendul care urmează se anunţă a fi cel mai bun pentru turismul intern de la izbucnirea pandemiei (platformă hotelieră)

Weekendul care urmează se anunţă a fi cel mai bun pentru turismul intern de la izbucnirea pandemiei şi până în prezent, mai ales că va fi legat şi de o zi liberă de la stat, lunea de după Rusalii, conform datelor unei platforme hoteliere.

Litoralul este în topul preferinţelor românilor iar tarifele pentru vacanţa de Rusalii pe litoral încep de la 300 de lei pe noapte pentru o cameră la un hotel sau pensiune de 3 stele.

"Vremea schimbătoare din ultimele săptămâni nu i-a descurajat pe turiştii care şi-au rezervat deja cazare la mare pentru minivacanţa de Rusalii, Vama Veche, Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti fiind din nou staţiunile din fruntea clasamentului. În cazul în care temperaturile nu le vor permite să stea la plajă sau să facă baie în apă, aceştia plănuiesc să îşi petreacă timpul la terasele şi cluburile din apropiere, proprietarii fiind deja pregătiţi cu mâncare delicioasă, inclusiv cele mai bune specialităţi din peşte şi fructe de mare, muzică bună şi activităţi pe măsură. Pe scurt, cei care vor ajunge acum la mare vor avea parte de un weekend de distracţie care ţine până în zorii zilei", se arată într-un comunicat al Travelminit.ro.

Chiar dacă majoritatea cazărilor au fost rezervate, turiştii mai pot găsi camere libere şi promoţii la pachetele de minimum 3 nopţi pentru destinaţiile de la malul mării. Tarifele pentru vacanţa de Rusalii pe litoral încep de la 300 de lei pe noapte pentru o cameră la un hotel sau pensiune de 3 stele. În Mamaia încă mai sunt disponibile pentru închiriat apartamente în regim hotelier, iar preţul începe de la 400 lei /noapte pentru un studio. Spre sudul litoralului, preţurile devin mai accesibile, ajungând chiar şi la sub 200 lei/noapte.

Pentru cei care şi-au dorit o minivacanţă petrecută în tihnă, departe de agitaţie, staţiunile balneare Sovata, Băile Felix şi Băile Herculane au fost principalele opţiuni. Însă nici zonele de munte nu sunt mai prejos, staţiunile de pe Valea Prahovei şi din zona culoarului Rucăr - Bran, fiind la mare căutare. Pentru românii care îşi doresc să petreacă vacanţa de Rusalii în zona Bran, hotelierii încă mai au camere libere, iar preţurile încep de la 175 lei / noapte pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Preţuri similare se găsesc pe toată Valea Prahovei. Turiştii în căutare de centre SPA şi tratamente balneo pot opta pentru hotelurile din Sovata, unde costul pe noapte al unei camere duble este de aproximativ 350 lei, cu acces la piscină şi la toate serviciile SPA.

"Un alt aspect important de precizat este legat de complexitatea serviciilor şi a pachetelor turistice oferite: românii îşi doresc acum mai mult decât o simplă cazare şi caută hoteluri, pensiuni şi case de vacanţă care să le ofere experienţe complete de vacanţă, cu mese, excursii opţionale şi activităţi incluse. De altfel, printre cele mai căutate oferte pentru minivacanţa de Rusalii s-au numărat cele ale unităţilor de cazare cu demipensiune, SPA, piscină, ciubăr şi alte experienţe de relaxare propuse în pachetul iniţial", a precizat Travelminit.ro.

Platforma hotelieră a dat startul unei campanii prin care cei care vor rezerva cazare prin www.travelminit.ro , care vor achiziţiona pachete promoţionale pe promotii.travelminit.ro şi cei care vor participa la concursurile cu premii săptămânale pe pagina de Facebook Travelminit pot aduna bilete la tombola pentru cele trei sejururi puse în joc (în Delta Dunării, la Poiana Braşov şi la Băile Herculane).

"În preajma vacanţei de Rusalii, cu toţii ne gândim unde putem merge ca să ne încărcăm bateriile. Aşa că am considerat acest moment oportun pentru a lansa cel mai recent concurs Travelminit şi pentru a te invita să redescoperi România cu ajutorul cazărilor atent selecţionate de pe site-ul nostru, poziţionate în zone de poveste. Pe lângă concursurile cu surprize săptămânale, pe care vă invităm să le descoperiţi pe pagina de Facebook Travelminit, marele premiu al campaniei noastre promoţionale constă într-un sejur la una dintre cele 3 locaţii de lux, alese în zone populare pentru turişti, şi care dispun de tot confortul: pensiune completă şi acces la toate facilităţile hotelului", a declarat Rita Szilveszter, Online Marketing Expert Travelminit.ro.

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă. Oferta Travelminit.ro conţine 6900 de proprietăţi din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării. Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări în 2019 şi o valoare totală a rezervărilor de 13 milioane de euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri