Washingtonul recunoaşte că reconcilierea cu Parisul ''va lua timp'' (Blinken)

Washingtonul recunoaşte că reconcilierea cu Parisul ''va lua timp'' (Blinken)

Statele Unite recunosc că reconcilierea cu Franţa, după criza submarinelor, "va lua timp" şi va necesita "acţiuni" din partea Washingtonului, a declarat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, citat de AFP.

"Recunoaştem că acest lucru va lua timp şi multă muncă şi se va traduce nu numai declaraţii, ci şi prin acţiuni", a spus el într-o conferinţă de presă, în paralel cu Adunarea Generală a ONU de la New York.

Referindu-se la "cooperarea şi coordonarea", pe care preşedinţii Joe Biden şi Emmanuel Macron s-au angajat să le aprofundeze miercuri, în discuţia lor telefonică, Antony Blinken a spus că cele două ţări aliate ar putea "face mai mult" şi "mai bine".

El a subliniat îndelung importanţa Franţei, în special în regiunea indo-pacifică, unde Washingtonul a anunţat la jumătatea lui septembrie o alianţă cu Australia şi Regatul Unit care a fost la originea crizei.

Secretarul de stat american a avut joi dimineaţă o discuţie privată cu ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian.

"El şi cu mine suntem prieteni de multă vreme", a spus el despre "Jean-Yves", "am o stimă deosebită pentru el", potrivit AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…