Washingtonul 'nu caută' să intre în război cu Iranul (general american)

Washingtonul 'nu caută' să intre în război cu Iranul (general american)

SUA 'nu caută să intre în război cu Iranul', a asigurat joi generalul Joe Votel, care supervizează forţele americane din Orientul Mijlociu, într-un moment în care unii responsabili ai administraţiei preşedintelui Donald Trump şi-au ridicat tonul la adresa Teheranului, potrivit France Presse.

'Nu cred că noi căutăm să intrăm în război cu Iranul şi nu cred că acesta este obiectivul nostru', a declarat într-o conferinţă de presă generalul Votel, care conduce Comandamentul central al forţelor americane (Centcom).

El a fost întrebat cu privire la strategia americană faţă de Iran după avertismentul puternic dat Teheranului de către consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton. Bolton, considerat un 'uliu' ('hawk' - termen care îi desemnează mai ales pe republicanii conservatori adepţi ai unei linii dure în politica externă americană, n.red.) în administraţia SUA, a avertizat Iranul că 'l-ar costa scump' dacă ar ameninţa Statele Unite şi pe aliaţii lor. 'Vă avem în vizor şi vă vom găsi', a avertizat acesta în marja Adunării Generale a ONU.

Generalul Votel a precizat joi că nu i-a fost trasată nicio 'sarcină militară directă' faţă de Iran, dar a avertizat că Pentagonul rămâne 'pregătit să răspundă rapid şi masiv dacă situaţia o va cere'.

Întrebat despre livrarea de către Moscova a rachetelor S-300 regimului de la Damasc, el a apreciat că aceasta este o 'escaladare inutilă' destinată să acopere activităţile 'nefaste' ale Iranului din Siria. 'Nu are nimic de-a face cu lupta împotriva ISIS', a adăugat el, utilizând acronimul englez pentru gruparea Statul Islamic. 'Seamănă cu un efort de a acoperi activităţile nefaste ale Iranului în Siria', a reiterat generalul american.

Rusia a anunţat marţi că a livrat baterii de apărare antiaeriană S-300 armatei siriene, o decizie luată după ce un avion rusesc a fost doborât accidental de către forţele siriene în timpul unui atac aerian israelian.

Donald Trump a reintrodus toate sancţiunile americane ridicate în cadrul acordului nuclear cu Iranul din 2015, acord din care a retras SUA în luna mai. El a denunţat de asemenea 'Tratatul de prietenie' din 1955 cu Iranul, destinat să încurajeze comerţul dintre cele două ţări, care totuşi nu mai au relaţii diplomatice încă din 1980. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…