Washingtonul îi cere lui Putin să „recunoască realitatea“ după ce a vorbit despre „războiul“ din Ucraina

Washingtonul îi cere lui Putin să „recunoască realitatea“ după ce a vorbit despre „războiul“ din Ucraina

Statele Unite au lansat vineri un apel, pe un ton ironic, preşedintelui rus Vladimir Putin la recunoaşterea realităţii conflictului din Ucraina şi retragerea trupelor sale după ce a folosit cuvântul "război", interzis în Rusia.

Putin a folosit pentru prima dată cuvântul război FOTO Profimedia

Putin a folosit pentru prima dată cuvântul război FOTO Profimedia

Liderul de la Kremlin a spus cuvântul interzis în cursul unei conferinţe de presă, notează AFP, citată de Agerpres.

Declanşată pe 24 februarie, intervenţia rusă în Ucraina este denumită oficial în Rusia drept "operaţiune militară specială". Autorităţile ruse au introdus o lege care prevede pedepse grele cu închisoarea pentru orice publicare de informaţii despre armata rusă considerate "false" şi mai multe persoane au fost condamnate, în special după ce au numit public acest conflict drept "război".

Cu toate acestea, joi, într-o conferinţă de presă, Vladimir Putin a folosit acest cuvânt în timp dădea asigurări că doreşte ca conflictul din Ucraina să se încheie "cât mai curând posibil".

Putin a difuzat informații false

"Din 24 februarie, Statele Unite şi restul lumii ştiu că operaţiunea militară specială a fost un război neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei", a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

"În cele din urmă, după 300 de zile, Putin i-a spus războiului pe nume ", a adăugat el. "Ca următor pas în recunoaşterea realităţii, îl îndemnăm să pună capăt acestui război prin retragerea trupelor sale din Ucraina", a mai afirmat purtătorul de cuvânt."

Agresiunea Rusiei împotriva suveranităţii vecinului său a provocat moartea, distrugerea şi strămutarea unor populaţii", indiferent de terminologia folosită de Putin, a continuat Departamentul de Stat. La rândul său, un deputat municipal rus din Sankt-Petersburg, Nikita Iuferev, a anunţat că a depus o plângere împotriva preşedintelui Vladimir Putin pe care îl acuză că a difuzat "informaţii false" folosind cuvântul "război" pentru a descrie operaţiunea rusă din Ucraina.

Această cerere nu are şanse de reuşită, cu atât mai mult cu cât textul deputatului local conţine mai multe erori factuale, precum data discursului lui Putin sau chiar numele preşedintelui, scris într-un loc la feminin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!