Washingtonul aprobă vânzarea de elicoptere Germaniei pentru 8,5 miliarde de dolari

Washingtonul aprobă vânzarea de elicoptere Germaniei pentru 8,5 miliarde de dolari

Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea a 60 de elicoptere de transport militar şi alte echipamente către Germania, ţară membră a NATO, pentru un total 8,5 miliarde de dolari, notează AFP.

Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images

Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images

Vânzarea propusă urmăreşte „îmbunătăţirea capacităţilor de transport” ale armatei germane şi astfel să permită Germaniei „să consolideze securitatea teritoriului său şi să prevină ameninţările regionale”, a indicat Agenţia americană pentru cooperare pentru în domeniul apărării şi securităţii (DSCA) într-un comunicat, citat de Agerpres.

Elicopterele în cauză sunt elicoptere militare de manevră şi atac de tip CH-47F Chinook.

Această tranzacţie ar permite „sprijinirea politicii de securitate naţională şi externe a Statelor Unite ameliorând securitatea unui aliat din NATO , a cărui forţă este importantă pentru stabilitatea politică şi economică a Europei”, a precizat comunicatul.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare, iar DSCA a notificat joi Congresul de la Washington.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!