Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 22 de grade

Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 22 de grade

Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 22 de grade în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, iar ploi se vor semnala în special în intervalul 2 - 6 noiembrie, potrivit prognozei publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 - 14 noiembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

În Banat, vremea va deveni caldă în perioada 3 - 5 noiembrie, când se va ajunge la o medie regională a temperaturilor maxime de 18-22 de grade şi minime în jurul a 12 grade. Ulterior, temperatura va scădea, astfel că până spre mijlocul lunii noiembrie, cu mici variaţii de la o zi la alta, se va înregistra o medie a valorilor maxime cuprinsă între 14 şi 17 grade şi minime de 5-8 grade.

Temporar va ploua în intervalul 2 - 6 noiembrie, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creştere după 10 noiembrie.

În Crişana, la începutul intervalului media temperaturilor maxime va fi de 14-16 grade, iar a celor minime de 3-5 grade. Apoi vremea se va încălzi, urmând să devină deosebit de caldă în 4 noiembrie, când la nivelul regiunii se vor atinge maxime în jurul a 22 de grade şi minime de 10-12 grade. Scăderea de temperatură estimată pentru 5 şi 6 noiembrie va readuce regimul termic în limite normale pentru această dată, respectiv o medie a valorilor maxime de 13-14 grade şi de 4 grade pentru minime. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, în general cuprinse între 12 şi 16 grade şi minime de 4-6 grade.

În intervalul 2 - 6 noiembrie va ploua, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Sunt posibile ploi temporare şi după 10 noiembrie.

În Transilvania, în primele două zile ale intervalului, se vor înregistra maxime în jur de 13 grade şi minime în medie de 0-2 grade. Apoi vremea se va încălzi iar în zilele de 4 şi 5 noiembrie sunt estimate maxime de 19-22 de grade şi minime de 8-10 grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile multianuale specifice începutului de noiembrie. La finalul săptămânii se va răci, astfel se va ajunge la o medie a valorilor maxime de 12-13 grade şi de 2-4 grade pentru minime. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, uşor mai ridicate la început, ce vor atinge o medie de 14-15 grade, dar mai scăzute spre final spre 10-12 grade, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative şi se vor menţine, la o medie regională de 2-4 grade.

Trecător se vor semnala ploi în intervalul 2 - 6 noiembrie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 10 noiembrie.

În Maramureş, în primele două zile ale intervalului, vor fi maxime în jur de 13 grade şi minime în medie de 0-2 grade. Apoi vremea se va încălzi, urmând să devină deosebit de caldă în 4 noiembrie, când sunt estimate maxime de 20-22 de grade şi minime de 8-10 grade. La finalul săptămânii se va răci, astfel se va ajunge la o medie a valorilor maxime de 12-13 grade şi minime de 4-6 grade. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, uşor mai ridicate la început, ce vor atinge o medie de 15-16 grade, dar mai scăzute spre final spre 10-12 grade, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative, la o medie regională de 3-5 grade.

În intervalul 2 - 6 noiembrie va ploua, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată şi după 10 noiembrie.

În Moldova, în primele 2 zile ale intervalului, valorile termice vor fi în limite normale, respectiv o medie de 14 grade pentru maxime şi de 4 grade pentru minime. Vremea va deveni caldă în perioada 3 - 5 noiembrie când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 18-21 de grade şi minime în general de 8-11 grade. Ulterior temperatura va scădea, astfel că, până spre mijlocul lunii noiembrie, cu mici variaţii de la o zi la alta, se vor înregistra medii ale valorilor maxime de 12-14 grade şi de 4-6 grade pentru minime.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în prima jumătate a lunii noiembrie. Trecător se vor semnala ploi slabe în zilele de 2, 5 şi 6 noiembrie şi după 10 noiembrie.

În Dobrogea, valorile termice vor fi în creştere până în 5 noiembrie, când media maximelor va atinge 18 grade, iar cea a minimelor 10-11 grade. Vremea se va răci pe 6 şi 7 noiembrie, apoi devenind apropiată de normalul termic astfel încât în cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 13-15 grade şi de 7-9 grade pentru minime.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în prima jumătate a lunii noiembrie. Trecător se vor semnala ploi slabe în intervalele 1-3 noiembrie şi 11-14 noiembrie.

În Muntenia, după două zile normale termic, între 3 şi 5 noiembrie procesul de încălzire va determina creşterea mediilor regionale a temperaturilor maxime de la 18 la 21 de grade şi a minimelor de la 9 la 11 grade. Între 5 şi 7 noiembrie temperatura aerului va fi în scădere, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va avea valori de 13-15 grade, iar cea a minimelor de 5-7 grade.

Temporar va ploua în general slab în intervalele 2 - 3 noiembrie şi 6-7 noiembrie, iar ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

În Oltenia, după două zile normale termic, vremea se va încălzi în perioada 3 - 5 noiembrie, când se va ajunge la o medie regională a temperaturilor maxime de 17-20 de grade şi minime de 9-11 grade. Apoi temperatura aerului va scădea până pe 7 noiembrie, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va avea valori de 13-15 grade, iar cea a minimelor de 5-7 grade.

Temporar va ploua în general slab în intervalele 2 - 3 noiembrie şi 5-7 noiembrie, iar ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată spre sfârşitul intervalului celor două săptămâni.

La munte, valorile termice vor fi în creştere până în perioada 4-5 noiembrie, când media maximelor va atinge 14-15 grade, iar cea a minimelor va fi de 4-6 grade. Vremea se va răci pe 6 şi 7 noiembrie, devenind apropiată de normalul termic al acestei perioade pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni, când nu sunt estimate variaţii mari de la o zi la alta astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 7-10 grade şi ale minimelor de 1-3 grade.

Vor fi precipitaţii în general slabe, predominant ploi, în intervalele 2 - 3 noiembrie şi 4-7 noiembrie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi ceva mai ridicată în a doua parte a celei de-a doua săptămâni. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...