Vremea se schimbă radical. Ce fenomene ne așteaptă în luna mai, cât plouă și unde vine vara

Vremea se schimbă radical. Ce fenomene ne așteaptă în luna mai, cât plouă și unde vine vara

Vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor în minivacanţa de 1 Mai, însă câteva reprize de ploaie sunt asteptate atât în zona Litoralului, cât şi în nordul Olteniei şi la munte. Încălzirea va continua, astfel că duminică temperaturile vor fi cuprinse între 15 şi 23 grade Celsius.

Vreme caldă, dar și ploi răzlețe anunță meteorologii FOTO Shutterstock

Vreme caldă, dar și ploi răzlețe anunță meteorologii FOTO Shutterstock

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu a anunțat la România TV cum va fi vremeea în prima zi a lunii mari, dar și ce fenomene sunt prognozate în următoarea perioadă.

Regimul de temperaturi va fi în creștere în următoarele zile. Duminică contăm pe valori între 15 și 23 grade Celsius, posibil ușor mai coborâte în zona Deltei Dunării. Minimele pe parcursul nopților, care urmează vor fi pozitive în toată țara, vor fi cuprinse, în general, între 3 și 12 grade Celsius. Dacă mâine consemnăm valori până la 23 de grade, luna mai va debuta cu valori apropiate de pragul unei zile de vară, respectiv 24 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în vest, sud-vest. Chiar și săptămâna viitoare, luni – marți, ne apropiem de pragul unei zile de vară, cu 16 – 24 grade Celsius, în special în vest și în sud, posibil ploi locale în speciale în zona de munte și-n zonele submontane, dar și izolat în vest și centru. Pe litoral, vor fi valori apropiate de 16 – 18 grade Celsius, cer senin și probabilitate scăzută de precipitații”, a precizat specialistul.

Ploi de scurtă durată

Duminică, 30 aprilie, vremea se va încălzi uşor , astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 grade Celsius, uşor mai scăzute în deltă, iar cele minime în general între 3 şi 10 grade Celsius, valori normale pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice îndeosebi în a doua parte a zilei, local în zonele montane şi submontane şi izolat în vest, centru şi sud. În restul ţării probabilitatea de ploaie va fi redusă, iar în zona montană înaltă, vor mai fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în estul, nord-vestul teritoriului.

În București, vremea va fi în general frumoasă şi în încălzire. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre orele serii şi la începutul nopţii, când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab. Temperatura aerului va avea valori normale pentru sfârşitul lunii aprilie, cu maxima de 21 grade Celsius şi minima cuprinsă între 6 și 9 grade Celsius.

Averse și posibil descărcări electrice

Luni, de 1 Mai, în prima zi a ultimei luni de primăvară, meteorologii anunță vreme frumoasă şi va continua sã se încălzească în vest, nord-vest şi centru, iar în rest, valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.

"Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare dimineaţa în nord-est, iar în a doua parte a zilei la munte (mai ales în Carpaţii Meridionali) şi în sud-vestul teritoriului, cu precădere în zonele submontane, unde pe arii restrânse vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări (viteze de 40-50 km/h) ziua în Moldova, Dobrogea şi în Bărăgan, iar noaptea se va intensifica în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 60-70 km/h", anunță ANM.

Temperaturile maxime vor fi de la 15 grade Celsius în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe litoral până la 23 grade Celsius local în vest şi sud-vest, iar cele minime se vor situa în general între 1 şi 11 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţă, îndeosebi în centrul ţării.

În Capitală, temperatura maxima va fi de 21 grade Celsius, iar minima se va situa între 6 și 8 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”