Vremea se schimbă din nou. Anunțul meteorologilor despre ce ne așteaptă, unde mai plouă
Vremea neobișnuit de rece pentru data din calendar continuă și în următoarele zile, iar umbrela va fi un accesoriu obligatoriu. Va ploua în aproape toate regiunile, iar la munte, pe creste, sunt așteptate ninsori. Meteorologii au anunțat când se schimbă vremea radical.
Joi, 11 mai, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor crește ușor, însă vremea se va menține mult mai rece decât în mod obișnuit pentru a doua decadă a lunii mai în aproape toată țara și doar în vest-nord-vest se va apropia de normal.
"Astfel, maximele se vor încadra între 12 și 19 grade Celsius, ușor mai ridicate în Crișana și în Maramureș, iar minimele vor fi cuprinse între 1 și 13 grade Celsius. Cerul va avea înnorări și va ploua local în regiunile vestice și sud-vestice, pe arii restrânse la munte și izolat în rest; la altitudini mari precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Izolat, mai ales în vest, cantitățile de apă vor putea depăși 15 l/mp. Vântul va avea intensificări susținute în sudul Banatului și vestul Carpaților Meridionali, cu viteze ce pot depăși 60-70 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat, pe alocuri cu rafale în general de 40-45 km/h. Izolat se va forma ceață", anunță ANM.
În București va fi frig, însă nu sunt șanse să plouă. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 17 și 19 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 5 și 7 grade Celsius.
Averse moderate cantitativ
Și vineri, 12 mai, va fi la fel de frig. Maximele se vor încadra între 11 și 19 grade Celsius și minime de la 2 grade Celsius în depresiuni până la 12 grade Celsius pe litoral. Cerul va avea înnorări și va ploua în vest și sud-vest, local la munte și pe spații mici în rest. Vor fi și averse, izolat moderate cantitativ. Pe crestele montane se vor semnala precipitații mixte.
În Capitală, maxima temperaturii aerului urcă în jurul a 17 grade Celsius, iar minima se va situa între 6 și 8 grade Celsius. Cerul va avea înnorări, iar în a doua parte a zilei va crește probabilitatea de ploaie.
Cresc ușor temperaturile
Sâmbătă, 13 mai, meteorologii anunță că temperaturile vor fi în creștere ușoară, dar, în continuare, se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse vor fi ploi în vest, în centru și la munte și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 0 și 13 grade Celsius.
La București sunt așteptate maxime în jurul a 20 grade Celsius, iar cerul va fi temporar noros, și vor fi condiții pentru ploi slabe.
Se încălzește
Duminică, 14 mai, valorile de temperatură se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar vremeea se va schimba radical. Cerul va avea înnorări și va ploua în vest, nord-vest și sud-vest, local la munte și izolat în rest. La altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sud-vest, vest, nord și centru precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 4 și 13 grade Celsius.
Sursa: adevarul.ro