Vremea se schimbă brusc în acest weekend. ANM avertizează „o prăbușire a regimului de temperaturi” de la 34 la 15 grade
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat, joi seară, că, începând de duminică, se va înregistra o prăbuşire a regimului de temperaturi, de la 34 de grade, la cel mult 15 grade în regiunile intracarpatice, cele mai mari cantităţi de precipitaţii fiind aşteptate în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Vremea se schimba radical în weekend FOTO Shutterstock
„Dacă astăzi, mâine, vineri, şi sâmbătă contăm pe o vreme deosebit de caldă, vineri, mâine, vom înregistra cea mai călduroasă zi din această săptămână cu 33 - 34 de grade Celsius în sudul extrem (...), chiar şi sâmbătă 26 - 33 de grade în sudul ţării, situaţia se va schimba începând de duminică când, de la 34 de grade, practic o prăbuşire a regimului de temperaturi la cel mult 15 în regiunile intracarpatice, posibil doar 22 în partea de sud-est a ţării”, a afirmat directorul ANM , la şedinţa convocată, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu pentru a analiza măsurile ce se impun în condiţiile avertizărilor meteorologice emise de specialişti.
Elena Mateescu a explicat că acest lucru înseamnă că urmează fenomene meteo extreme care impun o atenţie deosebită în intervalul următor.
„Ce înseamnă acest lucru, o spunem de fiecare dată - un schimb de masă de aer foarte rece pe un fond preexistent de masă de aer foarte cald înseamnă fenomene meteo extreme care impun o atenţie deosebită în intervalul următor”, a punctat ea.
Potrivit directorului general al ANM, pe baza următoarelor date, în cadrul Consilului de prognoză se va emite o alertă generală, la început pentru partea de vest, nord-vest a ţării.
„La început în partea de vest, nord-vest probabil cu siguranţă un Cod galben având în vedere cantităţile de precipitaţii prognozate la acest moment de până la 30 - 40 l/mp, după care, începând de duminică şi până luni, aici contăm pe un vârf în ceea ce priveşte acest episod de vreme instabilă deosebit de accentuat să avem zone în ţară de Cod galben, posibil toată ţara, şi chiar şi aereale de Cod portocaliu”, a explicat Elena Mateescu.
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt aşteptate în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, a spus ea.
„ Cele mai mari cantităţi de 60 - 80 litri/mp , posibil de peste 90 de litri/mp le aşteptăm, aşa cum arată datele de azi, în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Cu siguranţă, mâine dimineaţă, în funcţie de ultimele informaţii, vom interveni conform datelor, astfel încât, dacă există o probabilitate foarte mare de a avea cantităţi care să depăşească pe secvenţe scurte de timp sau prin acumulare în 24 de ore valori de peste 100 litri/mp, fie să dublăm avertizarea generală de avertizări meteorologice de Cod roşu de tip nowcasting, fie Cod roşu de la început, dacă aria în care anticipăm aceste cantităţi este una destul de extinsă şi mă refer aici la zone din Oltenia şi Muntenia în mod deosebit şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură”, a adăugat directorul general ANM.
Sursa: adevarul.ro