Vremea sâmbătă, 20 iulie. Sudul țării încă fierbe, dar în a doua parte a zilei sunt așteptate vijelii

Vremea sâmbătă, 20 iulie. Sudul țării încă fierbe, dar în a doua parte a zilei sunt așteptate vijelii

Valul de caniculă încă se menține în zonele de sud și sud-vest ale teritorilui, însă în a doua parte a zilei, meteorologii avertizează că sunt așteptate ploi, care vor fi însoțite de descărcări electrice și internsificări ale vântului.

foto termometru soare caldură nori

Vremea sâmbătă, 20 iulie FOTO Shutterstock

Maximele de temperatură se vor afla între 29 și 38 de grade Celsius, iar valorile minime se vor situa între 12 și 25°C, cele mai mici temperaturi fiind înregistrate în zona de est a Transilvaniei, și cele mai mari în zonele de sud și sud-vest, noaptea preponderent în zona litoralului, unde noaptea se va clasifica drept tropicală, cu o minimă de 25 de grade Celsius.

În zonele de sud și sud-vest, nopțile vor rămâne și ele tropicale, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele de temperatură-umezeală (ITU) depășid pragul critic de 80 de unități.

În acest moment, încă sunt în vigoare avertizări de cod galben pentru căldură excesivă pentru București, Călărași, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt și Teleorman.

Temperaturile maxime, peste tot în țară, se vor situa între 29 și 38 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 12°C în estul Transilvaniei și 25°C pe litoral.

Cerul va rămâne variabil în majoritatea perioadei, preponderent spre seară și noaptea, când instabilitatea atmosferică se va accentua. În această perioadă, sunt așteptate averse, ce vor avea caracter torențial, și vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și local grindină.

Aceste averse sunt așteptate la munte, în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania și Maramureș și local în Muntenia, Moldova și Dobrogea.

În perioadele de ploi torențiale, rafalele de vânt se vor intensifica local, ajungând la o viteză de 55-70 de km/h, iar izolat, în perioade scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 15-25l/mp.

Cu toate acestea, presiunea atmosferică va fi în scădere.

Vremea în Capitală

Valul de căldură ar urma să se diminueze și în capital, temperaturile fiind puțin mai suportabile, însă disconfortul termic va fi în continuare ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorilor de 36-37°C, iar minimele se vor încadra între 22 și 24 de grade Celsius, noaptea următoare urmând să fie tropicală.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare însă accentuate, în special în a doua parte a nopții, când se vor înregistra averse, cu descărcări electrice și intensificări ale rafalelor de vânt.

Vremea la munte

În zonele montane, cerul va fi variabil, la fel ca în restul țării, și se vor înregistra înnorări temporar accentuate în perioada de după-amiază și noaptea, când se va instala instabilitatea atmosferică.

Astfel, în a doua parte a zilei, sunt prognozate intentisificări ale vântului și vijelii, grindină, descărcări electrice și averse cu caracter torențial.

Maximele se vor încadra între 22 și 25°C iar minimele se vor situa în jurul valorilor de 16-18 grade Celsius.

Vremea pe litoral

Deşi valul de cãldurã va slãbi în intensitate, vremea se va menţine izolat canicularã. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi, local, pragul critic de 80 de unitãţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 32 şi 36 de grade, iar cele minime între între 23 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri si vor fi condiţii de averse şi descãrcãri electrice.

De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri asociate averselor.

Temperatura apei mãrii va fi cuprinsã între 27 şi 30 de grade.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Mircea Geoană, desființat într-un editorial de un cunoscut jurnalist

2 Dispariția misterioasă a unui bancher a provocat o undă de șoc. Apoi a venit o factură de 11 milioane de dolari

3 Sprijinite de tancuri și acoperite de avioane de luptă cu bombe cu planare, trupele ucrainene au străpuns linia defensivă din Kursk într-un nou punct …

4 Soția lui Gigi Mulțescu / „După al doilea vaccin, boala lui s-a accelerat“

5 Motivul bizar pentru care o femeie din Hawaii vrea să se mute în România. Ce sfaturi îi dau străinii stabiliți în țară și românii